• Leu / EUR4.9024
  • Leu / GBP5.4966
  • Leu / USD4.4632
Business Hi-Tech

Innovation Labs va organiza în 2016 concursurile hackathon şi la Sibiu şi Timişoara

Innovation Labs va organiza în 2016 concursurile hackathon şi la Sibiu şi Timişoara

Autor: Ioana Nita

18.02.2016, 00:00 437
Innovation Labs, principalul program de preaccelerare pentru start-up-uri tehnice din România, va organiza anul acesta concursurile de tip hackathon în Bucureşti şi Cluj-Napoca, la fel ca şi în anii trecuţi, dar şi în Sibiu şi Timişoara. Tinerii care au o idee despre cum se poate utiliza tehnologia în domenii precum agricultură, securitate cibernetică, retail sau sănătate şi lifestyle se pot înscrie în cadrul programului pentru a-şi dezvolta proiectul cu ajutorul mentorilor. Prima etapă a programului constă în concursurile de tip hackathon care durează 24 de ore şi care se vor organiza în luna martie în Bucureşti (5 - 6 martie 2016) şi apoi în Cluj-Napoca, Sibiu şi Timişoara (12-13 martie).

Cei care vor reuşi să treacă de această etapă vor continua cu programul de mentorat din perioada martie – mai, în cadrul căruia se vor putea întâlni săptămânal cu specialişti din industria IT&C şi din ecosistemul antreprenorial pentru a-şi rafina prototipul iniţial spre un produs viabil cu aplicaţii directe în piaţă.

„Innovation Labs este un loc de întâlnire al tinerilor care vor să-şi vadă ideile funcţionând realmente şi al profesioniştilor în start-up-uri tech, care îi ghidează pe drumul de la concept la prototip. O idee poate fi interesantă, dar un prototip tangibil este atât o experienţă pentru tinerii care-l aduc la viaţă, cât şi un posibil punct de lansare pentru un produs de impact, care schimbă viaţa utilizatorilor. Atât la Hackathon cât şi în perioada de mentorat, echipele lucrează intens pentru a-şi crea propriile produse şi a răspunde unor dorinţe reale ale utilizatorilor“, a declarat Răzvan Rughiniş, cofondator al Innovation Labs, o iniţiativă a Facultăţii de Automatică şi Calculatoare.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9024
Diferență: -0,2523
Ieri: 4.9148
Azi: 4.4632
Diferență: -1,1517
Ieri: 4.5152
Azi: 5.4966
Diferență: -1,2078
Ieri: 5.5638
Azi: 4.9026
Diferență: -0,4831
Ieri: 4.9264