Business Hi-Tech

Internetul mobil a ajuns la 13,6 milioane de utilizatori şi aşteaptă aplicaţiile de business

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Ioana Nita

10.04.2014, 00:08 283

În România sunt în prezent apro­xi­mativ 8 mil. smart­phone-uri, iar numărul total de conexiuni active la puncte de internet mobil a ajuns anul trecut la 13,6 mil., în creştere cu 35% faţă de 2012, potrivit datelor ANCOM prezentate în cadrul conferinţei ZF Mobilio 2014. „Anul trecut a crescut gra­dul de uti­­li­zare a serviciilor de inter­net mobil (tra­ficul mediu lunar), atât prin inter­me­­diul telefoanelor mobile, cât şi prin in­ter­mediul modemurilor şi cardurilor USB“, a declarat Eduard Lovin, direc­to­­rul executiv al ANCOM.

În medie, un utilizator de internet mo­bil din România a consumat lunar în 2013 circa 70 MB prin intermediul tele­foa­nelor mobile şi 1.520 MB prin inter­me­diul modemurilor şi cardurilor USB.

În ceea ce priveşte accesul la inter­net de mare viteză, în România erau anul trecut 9,6 milioane conexiuni ac­tive la internet mobil în bandă largă, un avans de 35% faţă de 2012, şi 11,1 mi­lioa­ne terminale/cartele SIM care per­mit accesul la internet mobil prin inter­me­diul tehnologiilor 3G/3G+ 4G –creştere anuală de 27%. Numărul de smartphone-uri com­pa­­tibile cu tehnolo­giile de internet de ma­re viteză a cre­scut în portofoliul ope­ratorilor tele­com în condiţiile în care aproximativ 75% din­tre conexiu­nile de acces la in­ter­net la puncte mobile de mare viteză se reali­zează cu plata unui abonament şi extra­op­ţiuni dedicate pentru acces la internet.

Victor Voicu de la Rom­telecom şi Cosmote, a estimat că pon­derea smart­phone-urilor în totalul vân­zărilor de dispozitive mobile ale companiei va ajunge anul acesta la circa 80%. „Smart­phone-urile sunt deja majoritare pentru noi. De câteva luni bune vindem mai multe smartphone-uri decât telefoane sim­ple“ a preci­zat Valentin Ştefan, direc­tor la Voda­fone. Astfel, ţinând cont de infrastructura dez­vol­tată, pe plan local există tot mai mult potenţial de creştere a business-urilor din zona aplicaţiilor mobile. „Oamenii sunt dis­puşi să plătească pen­tru conţinut, cel pu­ţin pentru mu­zică. În ultimele şase luni numărul de plătitori a crescut de trei ori“, a spus Sergiu Biriş, CEO al Trilulilu Music. „Dezvoltatorii români sunt im­por­tanţi, ei dezvoltă foarte mult pentru afară. Sunt foarte multe companii care au sediul în alte ţări, dar dezvoltă în Ro­mâ­nia“, a menţionat Elena Iordache de la Brainient, o companie fondată în Ro­mâ­nia cu sediul central la Londra, care a dez­voltat o platformă de publi­citate interactivă.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 10.04.2014

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO