Business Hi-Tech

Interviu ZF. Joakim Reiter, membru în Comitetul Executiv al grupului Vodafone: Europa îşi riscă prosperitatea viitoare dacă nu acţionează rapid - suntem atât de în urmă încât ar trebui să implementăm 5G mai repede decât China şi SUA, pentru a recupera decalajele. „A sta pe loc înseamnă, practic, a merge înapoi“

Joakim Reiter, membru în Comitetul Executiv al grupului Vodafone: Noi, la Vodafone, vedem două atuuri principale ale României. În primul rând, este o piaţă foarte interesantă în care suntem angajaţi să investim şi să o sprijinim să se dezvolte. Şi doi: vedem România ca un hub de servicii pentru întreaga Europă

Joakim Reiter, membru în Comitetul Executiv al grupului Vodafone: Noi, la Vodafone, vedem două atuuri principale ale României. În primul rând, este o piaţă foarte interesantă în care suntem angajaţi să investim şi să o sprijinim să se dezvolte. Şi doi: vedem România ca un hub de servicii pentru întreaga Europă

Autor: Adrian Seceleanu

15.04.2025, 11:00 116

Europa a rămas periculos în urmă în cursa 5G, iar România mai are mult de recuperat în clasamentul UE privind infrastructura mobilă de nouă generaţie Reprezentantul Vodafone spune că fragmentarea pieţei şi reglementările depăşite frânează dezvoltarea continentului şi propune soluţii radicale şi rapide. IMM-urile din China sunt acum mai digitalizate decât cele din România, avertizează Reiter Grupul britanic îşi propune lansarea progresivă în următorii doi ani în Europa, inclusiv în România, a unui serviciu de comunicaţii prin satelit accesibil de pe orice smartphone, care va oferi acces la servicii de bază chiar şi unde nu există reţele terestre sau peste tot pe continent în cazul unor urgenţe România are potenţialul de a deveni un hub de servicii IT&C pentru întreaga Uniune Europeană.

Situaţia implementării tehnologiei 5G în Europa reprezintă un motiv serios de îngrijorare, care necesită adaptarea urgentă a reglementărilor şi a vitezei de reacţie din Uniunea Europeană, înainte ca decalajele în faţa SUA, Chinei dar şi a unor state mai mici să devină foarte greu de recuperat.

„Europa a ajuns pe nesimţite într-o situaţie în care a rămas în urmă în ceea ce priveşte o tehnologie care, iniţial, era de fapt europeană. Gândiţi-vă la revoluţia mobilă. Aceasta a fost, de fapt, o revoluţie europeană. Eram în avangarda industriei de comunicaţii mobile. Europa rămâne acum în urmă. Şi nu rămânem în urmă doar faţă de SUA şi China, ci şi faţă de o serie de economii emergente cu venituri medii“, a declarat într-un interviu cu ZF Joakim Reiter, chief external and corporate affairs officer şi membru în Comitetul Executiv al grupului Vodafone, unul dintre cei mai mari jucători globali din industria de comunicaţii şi una din companiile cheie din economia locală.

Cauza fundamentală identificată de Reiter este fragmentarea extremă a pieţei de telecom europene, care împiedică operatorii să atingă dimensiunea necesară pentru investiţii masive şi implementări rapide ale tehnologiei. „Europa nu beneficiază de avantajele unei pieţe unice şi de amploarea acesteia în sectorul telecomunicaţiilor. Este o piaţă hiperfragmentată ceea ce înseamnă, prin definiţie, că toţi jucătorii din Europa sunt subdimensionaţi, nu au economiile de scală necesare“, explică Reiter. „Avem aşadar capacitatea inginerească, avem impulsul inovator, dar nu avem capacitatea de a industrializa şi de a scala inovaţiile noastre. Şi dacă te afli în această situaţie timp de mai mulţi ani, ajungi să-ţi exporţi inovaţia şi altcineva o va comercializa. Şi, din păcate, aceasta este situaţia în care ne aflăm în Europa“.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro