Business Hi-Tech

iPhone 6: primele impresii despre noul smartphone Apple

iPhone 6: primele impresii despre noul smartphone Apple

Autor: Cătălin Niţu

26.09.2014, 09:53 2322

iPhone 6 este peste tot zilele acestea. Fie că luăm în considerare veştile bune sau veştile proaste despre noul telefon Apple, trebuie să recunoaştem că atenţia întregii industrii de dispozitive mobile este cu ochii pe el. Astăzi, iPhone 6 a ajuns şi în redacţia Go4it.ro şi după câteva ore intense de utilizare considerăm că putem spune câteva cuvinte despre impresia iniţială pe care ne-a lăsat-o.

Oricine a folosit un iPhone până în prezent va sesiza o serie de diferenţe substanţiale, majoritatea însă pozitive. Primul şoc pe care l-am avut este faptul că noul telefon Apple este extraordinar de subţire, mai ales luând în considerare dimensiunile sale. Chiar şi aşa, iPhone 6 nu se simte străin în mana unui utilizator mai vechi al dispozitivelor Apple şi nici foarte diferit. În afară de butonul „power” care s-a mutat pe laterala din dreapta, totul se găseşte în aceleaşi locuri bine cunoscute: butoanele de volum şi de activare a modului silenţios pe partea din stânga, tava pentru SIM pe dreapta şi mufa lightning alături de jack-ul de căşti în partea de jos.

Este puţin ciudat să blochezi şi să deblochezi un iPhone apăsând în partea din dreapta a dispozitivului, însă dimensiunea telefonului dictează amplasarea butonului. Este mult mai natural să foloseşti un buton poziţionat pe lateral decât în partea de sus pe un smartphone cu display de 4,7”. Spre diferenţă de generaţiile precedente de iPhone, butoanele sunt mult mai plăcute la atingere, oferind clicuri satisfăcătoare.

Citiţi articolul integrap pe www.go4it.ro. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO