Business Hi-Tech

Iristel Romania a lansat un serviciu de telefonie online dupa modelul Skype

16.09.2005, 19:38 304

Operatorul local de telefonie alternativa Iristel a lansat pe piata romaneasca un nou serviciu, denumit BroadFone, care permite realizarea de apeluri internationale prin intermediul computerului la costuri de peste doua ori mai mici decat prin retelele mobile sau fixe.

Tehnologia folosita de Iristel (voice-over-IP, sau VoIP) le aminteste utilizatorilor din Romania de celebra platforma Skype care a atras pana acum peste 50 de milioane de utilizatori inregistrati si a fost descarcata de pe Internet de peste 165 milioane de ori. Un serviciu asemanator este cel al companiei americane Vonage Holding.

"Diferenta dintre serviciul nostru si Skype consta in faptul ca noi alocam clientilor un numar de autentificare din Romania (care arata ca un numar de telefon obisnuit), pe care pot fi sunati de pe orice telefon", explica Mario Pavoni, director executiv (CEO) Iristel. Totusi, ca si in cazul Skype (aceasta este asemanarea), clientul de BroadFone poate apela si receptiona apelurile prin intermediul computerului.

"Tendinta internationala merge catre integrarea in PC a tuturor informatiilor si serviciilor de care are nevoie un om de afaceri: informatii financiare, servicii de e-banking si telefonie", mai spune Mario Pavoni de la Iristel. Tot in ideea integrarii cat mai multor servicii, BroadFone va permite de la anul trimiterea de mesaje SMS si faxuri.

Noul serviciu se adreseaza in special oamenilor de afaceri care circula mult in strainatate si au acees la conexiuni de Internet stabile, viteza minima a legaturii fiind de 32 Kbps. "Nu vrem sa ne substituim serviciilor de roaming oferite de operatorii de telefonie mobila, ci furnizam mai degraba o alternativa", detaliaza Mario Pavoni. Clientii BroadFone vor folosi in continuare serviciile companiilor de telefonie mobila care le ofera mai multa flexibilitate, noul serviciu fiind avantajos in cazurile in care utilizatorii lucreaza mult timp pe computer (mai ales pe laptop).

Avantajele vin atat din usurinta de a da si primi telefoane in timpul lucrului la calculator, prin intermediul unui set de casti cu microfon, cat si din reducerea de costuri. "In vreme ce toti ceilalti furnizori de telefonie internationala prin retelele clasice sau cartele preplatite practica tarife de 6-7 eurocenti pe minut, serviciul nostru va costa 2,8 eurocenti pe minut", explica directorul Iristel. La costul convorbirilor se adauga un abonament de cinci euro pe luna. De pe BroadFone se pot face apeluri in SUA, Canada, precum si in majoritatea statelor europene. In plus, utilizatorilor li se pot aloca si numere din strainatate pe care partenerii din tarile respective ii vor apela platind costul unei convorbiri locale.

Iristel a intrat pe piata romaneasca de telefonie in 2003, imediat dupa liberalizarea pietei. Compania a inceput prin a vinde cartele preplatite si furniza telefonie alternativa pentru clientii business. "Sper ca noul serviciu BroadFone sa depaseasca vanzarile de cartele", spune Pavoni. El crede ca in circa un an, un an si jumatate va atinge o masa critica de aproape 10.000 de clienti. "Nu poti sa iti faci planuri pe termen mai lung pentru ca lucrurile evolueaza si vor aparea tehnologii la care acum nici nu visam", adauga directorul Iristel. Chiar la un volum de 10.000 de clienti, veniturile nu sunt spectaculoase, insa marja de profit este de circa 50%, ca in cazul operatorilor de telefonie mobila.

Pavoni se afla in discutii cu marii vanzatori de computere din Romania pentru comercializarea serviciului la pachet cu calculatorul. De asemenea, Pavoni nu exclude nici colaborarea cu operatorii GSM, tot in ideea furnizarii de servicii integrate. Pentru moment, serviciile BroadFone vor fi vandute prin intermediul retailerilor de echipamente IT si comunicatii.

Compania Iristel repezinta o asociere intre Iris Technologies Canada (75% din actiuni) si cetateanul roman Mario Pavoni (25%). Iristel are 12 angajati in Romania. Principalii concurenti ai furnizorului pe zona de convorbiri internationale sunt RDS, Astral, Magic Telecom.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO