Business Hi-Tech

Iritare pe piaţa de carsharing după ce politicienii din Bucureşti au decis ca flotele companiilor precum Spark şi Citylink să nu mai aibă acces gratuit în parcările publice. Spark: “Introducem un tarif de 5 lei, datorat de fiecare utilizator”

Iritare pe piaţa de carsharing după ce politicienii din...

Autor: Adrian Seceleanu

01.02.2023, 22:33 12429

Utilizatorii serviciului de carsharing Spark România, cea mai mare companie de pe piaţa locală care oferă sper închiriere maşini electrice prin intermediul unei aplicaţii pe perioade care pornesc de la câteva minute, şi-a avertizat clienţii că îi va obliga să achite o taxă de 5 lei la finele fiecărei curse, după ce politicienii din Consiliul General al Municipiului Bucureşti au anulat gartuitea accesului în parcările publice pentru vehiculele deţinute de companii precum Spark.

“În data de 22 decembrie 2022, Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat Hotărârea nr. 706, proiect promovat cu scopul declarat public de a se încuraja utilizarea autovehiculelor nepoluante în Municipiul Bucureşti, cu o singura exceptie şi anume excluderea din categoria <<beneficiarilor>> a autoturismelor electrice <<utilizate în baza unui contract de utilizare în sistem de partajare a autoturismelor intermediată (sic – nota Spark) prin platforme digitale>>.  Hotărârea a intrat în vigoare la 01.01.2023, dată de la care <<autoturismele>> (conform redactării hotărârii) pe care vi le punem la dispoziţie spre utilizare ar datora tariful de parcare.

Prin urmare suntem obligaţi ca, până la anularea sau abrogarea acesteia, să introducem, în Bucureşti, cu caracter temporar, un tarif administrativ în cuantum de 5 (cinci) lei, datorat de fiecare utilizator, la finalul sesiunii de utilizare a vehiculului. Suma este destinată acoperirii parţiale a costurilor ce vor fi suportate ca urmare şi/sau în legătură cu aplicarea reglementărilor locale privind utilizarea parcărilor publice. Tariful va deveni activ pe data de 2 Februarie 2023 ora 00.00 am”, conform mesajului transmis de compania Spark.

Compania anunţă şi că va continua demersurile pentru revenirea la “normal” a cadrului de reglementare, adică la scutirea de la plata parcării a vehiculelor electrice închiriate prin aplicaţii. “Dorim să vă asigurăm că efectuăm toate demersurile pentru revenirea la cadru normal de reglementare a folosirii parcărilor publice, pentru toţi utilizatorii de autovehicule electrificate şi  vă mulţumim pentru înţelegerea acordată”, conform mesajului Spark.

După ce CityLink, unul dintre jucătorii mari de pe piaţa locală de carsharing şi-a redus drastic flota, la mai puţin de 30 de autoturisme hibride sau electrice iar un alt jucător - Pony Car Sharing – care a deschis practic această piaţă în România pornind din Cluj, a ieşit complet de din business, Spark a devenit liderul de facto al pieţei din România, cu o flotă de peste 300 de vehicule electrice.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO