• Leu / EUR5.3414
  • Leu / GBP6.3029
  • Leu / USD4.7612
Business Hi-Tech

KIWI Finance implementează agenţi AI pentru brokeri printr-un parteneriat cu FlowXAI

Anca Bidian, CEO şi fondator KIWI Finance

Anca Bidian, CEO şi fondator KIWI Finance

Autor: Mircea Nica

09.09.2026, 00:03 241

KIWI Finance vine în sprijinul partenerilor brokeri automatizând sarcini şi procese, astfel încât aceştia să poată acoperi volume mai mari şi să se poată concentra pe relaţia cu clienţii. Prin acest prim pas din seria de dezvoltări, cei 400 de brokeri din toată ţara vor lucra cu agenţi AI care transformă ore de căutare în documentaţii în câteva zeci de secunde simplificând decizia băncilor şi a clienţilor, potrivit informaţiilor transmise de KIWI Finance. „Rolul unui broker de credite este să însoţească clientul prin labirintul sau, câteodată, jungla unui credit ipotecar. Decizia de a cumpăra o locuinţă este una dintre cele mai stresante şi încărcate emoţional decizii financiare din viaţa cuiva, drept urmare, un broker de credite trebuie să fie, în primul rând, etic, responsabil, obiectiv şi permanent pregătit. Oricine poate să compare două sau mai multe credite, însă nu oricine poate să ajute clientul în decizia de a alege ce şi când e mai bine pentru el“, explică Anca Bidian, CEO şi fondator KIWI Finance.

Cantitatea de informaţie adunată din toate băncile din piaţă, variabile, parametri, formule şi dependenţe între ele este enormă şi, cu ajutorul celor 2 soluţii implementate cu FlowX.AI, compania reuşeşte să aibă toate informaţiile compilate în câteva zeci de secunde, a adăugat ea. „În acest fel, am scurtat foarte mult atât timpul de înrolare a colegilor noi, cât şi implementarea unor produse noi, a campaniilor sau a modificărilor relativ frecvente de parametri pe care băncile le fac, ceea ce aduce pentru KIWI Finance un avantaj competitiv şi de performanţă major în acest moment“. 

Alături de FlowX.AI, compania implementează o direcţie strategică, iar prima etapă presupune lansarea a două soluţii cu multiple funcţionalităţi, care scad la jumătate timpul de învăţare şi inducţie a brokerilor noi şi aduc acurateţe în activitatea de precalificare a clienţilor la băncile partenere. Proiectul reprezintă o inovaţie absolută în industria bancară şi constă în dezvoltarea unui ecosistem digital integrat, prin colaborarea dintre un broker de credite, o companie de tehnologie si un partener bancar. Acesta are la bază conceptele de „ecosistem partajat“ şi „single source of truth“ ca platformă unică a întregului proces de creditare ipotecară, de la prospect şi ofertare până la finalizarea tranzacţiei. 

 
Te-ar putea interesa și:

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează conferința ZF KRUK Summit of Now – Traiectoria financiară a deciziilor, 12 octombrie

Urmează conferința ZF KRUK Summit of Now - Traiectoria financiară a deciziilor, 12 octombrie
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3414
Diferență: -0,1047
Ieri: 5.3414
Azi: 4.7612
Diferență: -0,4225
Ieri: 4.7612
Azi: 6.3029
Diferență: -0,046
Ieri: 6.3029