Business Hi-Tech

LinkedIn vrea 175 mil. dolari din listarea la bursă

Autor: Magraon Andreea

30.01.2011, 23:50 36

LinkedIn, reţeaua de socializare pentru mediul de business, vreasă obţină 175 de milioane de dolari din listarea la bursă,relatează Bloomberg. Compania, cu 90 de milioane de utilizatori lanivel mondial, a obţinut în primele trei luni ale anului trecutvenituri de 161,4 milioane de dolari, aproape dublu comparativ cuaceeaşi perioada a lui 2009. LinkedIn a fost fondată în 2002 de unfost director de la PayPal, Reid Hoffman, care deţine 21% dinacţiunile companiei. Reţeaua de socializare a anunţat că se valista la bursa NASDAQ şi la cea de la New York. Printre acţionarise numără fondurile de venituri capital Sequioa Capital şi BessemerVenture Partners. Jedd Weiner, CEO al companiei, deţine oparticipaţie de 4,1%. Reprezentanţii LenkedIn nu au menţionat câteacţiuni vor fi scoase la vânzare. Printre intermediarii listării senumără Morgan Stanley, Bank of America şi JPMorgan. PotrivitBloomberg, oferta publică iniţială a LinkedIn ar putea da startullistărilor la bursă a celorlalte reţele de socializare americaneprecum Facebook, evaluată recent la 50 de miliarde de dolari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO