• Leu / EUR5.2429
  • Leu / GBP6.1598
  • Leu / USD4.5832
Business Hi-Tech

Liviu Drăgan, cofondator şi CEO, DRUID AI: Creşterea de 2,7x din T3/2024 ne-a determinat să luăm în considerare, chiar în aceste zile, o nouă rundă de finanţare. Vom încerca să ridicăm 50-60 mil. euro

ZF IT Generation Summit 2024

Liviu Drăgan, cofondator şi CEO, DRUID AI: Creşterea...

Autor: Mircea Nica

04.11.2024, 20:00 338

Anul 2024 a fost un an bun, iar rezultatul financiar din acest an ne-a determinat să luăm în considerare, chiar în aceste zile, o nouă rundă de finanţare, a spus Liviu Drăgan, cofondator şi CEO, DRUID AI, în cadrul ZF IT Generation Summit 2024.

“Anul acesta am avut un an foarte bun. Rezultatul financiar al anului ne-a determinat să luăm în considerare, chiar în aceste zile, să ridicăm o nouă rundă financiară, ca urmare a rezultatului din trimestrul trei. Avem o creştere de 2,7% faţă de anul trecut, iar acest lucru ne-a făcut să ridicăm o nouă rundă de finanţare. Personal, ştiu că urmează o perioadă destul de aglomerată pentru noi. Încercăm să ridicăm în jur de 50-60 mil. euro. La ora actuală, strategic vorbind, suntem foarte concentraţi pe piaţa din America. În continuare Europa vine peste 60% din business, dar America a crescut formidabil”, a mai spus Liviu Drăgan.

Ce a mai spus Liviu Drăgan, cofondator & CEO, DRUID AI:

Te-ar putea interesa și:

@Eu spun la toate start-upurile, ce se întâmplă în America nu este nici o diferenţă cu ce se întâmplă în România sau altă parte. Nevoia de AI este aceeaşi. În America, oricând încerci să vinzi mai apar 3-4 furnizori de nişă mici, care sunt foarte agresivi. Este mai uşor să lupţi cu cei mari.

@Am lansat un conductor bot, un dirijor a tuturor agenţilor AI, chatbots, care poate să îţi creeze un chatbot dintr-o librărie de cazuri pe care am format-o şi am capitalizat-o în baza aceea ce am făcut la alţi clienţi. Acest orchestrator asigură şi securitatea. Am integrat chiar şi copilotul. Nu aş vrea să spun că este complet original, dar felul în care gestionează ceilalţi chatbots este special prin faptul că vine cu toată încărcătura de business pe care alţi provideri nu o au.

@Sunt mulţi  clienţi majori care folosesc soluţia, de exemplu US Airforce, Federal Drug Association, 40 de universităţi în SUA, Liberty Global, Genpact, NN şi multe companii cu nume mari folosesc această soluţie de conductor bot în lupta cu competitorii.

@Obiectivul meu de fiecare dată este simplu şi pragmatic. Eu nu-mi propun decât să îmi îndeplinesc promisiunile de buget pe care le fac la începutul anului pentru acel an. Principala mea grijă în acest an a fost să îmi ating cele 23 mil. euro pe care le-am promis la început de an, atât în faţa investitorilor, cât şi în faţa colegilor.

@La începutul anului viitor mi-am propus 50 mil. euro, mi se pare cam mult, dar ambiţia este să realizezi ceea ce promiţi. Cei care sunt investitori ştiu că acesta trebuie să fie menirea unui CEO.

@Am văzut ceva start-upuri, mi se pare o efervescenţă formidabilă şi mă bucură enorm, faţă de acum 5-10 ani în care talente rămâneau închise în companii multinaţionale care lucrau pentru alte produse în afară. Ceea ce recomand start-upurilor este că trebuie să fie pasionaţi de produsul pe care îl vor vinde pentru că până la urmă nimeni nu face un produs de frumuseţea produsului sau de pasiunea de a-l face, ci de a-l vinde. Acest lucru l-am observat la start-upuri că pasiunea pentru a face un produs se stinge în faţa imaginaţiei de cum îl vor vinde. Cu acest lucru trebuie să începi, întâI vinzi şi apoi faci produsul pe care simţi că-l vei vinde.

@Există o cerere formidabilă. Nu cunosc o companie care să nu-şi dorească o soluţie bazată pe knowledge base şi pe generative. Problema este că din cauza acestei nevoie verticalizarea nu mai este atât de importantă. Faptul că ai vândut în domeniul financiar pentru customer care sau customer success, nu te mai identifică. Toată nevoia unei bănci este la nivelul întregii ei structure. Angajaţii au nevoie de suportul unui agent AI. Atunci practic toate companiile încep să semene. Brusc o nevoie care era bazată pe vertical este o nevoie generică. Trecem la o piaţă orizontală.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2429
Diferență: 0,0286
Ieri: 5.2414
Azi: 4.5832
Diferență: 0,2603
Ieri: 4.5713
Azi: 6.1598
Diferență: -0,2526
Ieri: 6.1754