Business Hi-Tech

Liviu Drăgan, Total Soft: Procesul de recrutare este problema cea mai mare pe care o avem

Liviu Drăgan, Total Soft: Procesul de recrutare este...

Autor: Ştefan Stan

27.10.2015, 13:08 3061

Outsourcingul în România are un rol important în continuare, este un bun punct de plecare pentru firme în a-şi clădi propriile produse în condiţii de corectitudine şi de fairplay. Sunt foarte multe companii care au îmbunătăţit calitatea portretului robot de programator prin intermediul outsourcing-ului, a declarat Liviu Drăgan, CEO Total Soft la ZF Digital 15. 

Nu există zi în care să nu vină şefii de departament să-mi spună că au nevoie de oameni. Procesul de recrutare este problema cea mai mare pe care o avem. Numărul specialiştilor în IT este mic. Nu ştiu cum o să creştem de la 80-90.000 la 150.000.

În învăţământ nu ai cum să faci creşteri exponenţiale de la un an la altul. Dacă într-un oraş se prezintă 500 de elevi într-o facultate nu se pot prezenta 700 în următorul an. Este un proces care nu poate fi spectaculos. Mai mult, foarte mulţi dintre IT-işti îşi găsesc temporar joburi în afară. Firmele noastre nu pot creştere în măsura nevoilor pe care le avem.  

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO