• Leu / EUR4.9459
  • Leu / GBP5.7464
  • Leu / USD4.6730
Business Hi-Tech

Machinations, platformă de game design, ridică o nouă finanţare de 3,3 mil. euro. GapMinder a investit pentru a doua oară în start-up-ul local

Machinations, platformă de game design, ridică o nouă finanţare de 3,3 mil. euro. GapMinder a investit pentru a doua oară în start-up-ul local

Mihai Gheza, cofondator şi CEO al Machinations.io

Autor: Alexandra Cepăreanu

26.05.2022, 00:00 70

Start-up-ul local Machinations, care a dezvoltat o platformă pentru designul şi optimizarea economiilor de jocuri, a ridicat o nouă rundă de finanţare de serie A în valoare de 3,3 milioane de dolari, condusă de Hiro Capital - fond de investiţii european axat pe segmentul jocurilor şi investiţii de tip follow-on din partea GapMinder – care a investit pentru a doua oară în Machinations.io., Acequia Capital şi Venrex Investment Management, potrivit reprezentanţilor companiei româneşti. Investiţia de 3,3 mil. euro va susţine creşterea echipei şi lansarea de noi produse şi servicii care să susţină creşterea numărului de utilizatori.

În prezent, platforma este utilizată de peste 35.000 de profesionişti în game design şi de 400 de instituţii academice din întreaga lume.

„Ne vom mări echipa şi vom dezvolta integrări cu cei mai populari furnizori de telemetrie pentru jocuri şi platforme Web3, vizând astfel obiectivul nostru de a deveni standardul pentru modelarea, prognozarea şi optimizarea economiilor de joc”, a spus Mihai Gheza, cofondator şi CEO al Machinations.io.

Machinations.io a fost lansat în 2018 de Mihai Gheza, Radu Crăciun, Dana Gheza, Alin Moldovan şi Joris Dormans, profesor la Leiden University Centre for the Arts in Society (Olanda).

Start-upul a atras până în prezent investiţii în valoare de aproximativ 5 milioane de dolari. De asemenea, anterior acestei runde serie A, Machinations a obţinut finanţări de 1,6 milioane de dolari din partea Seedcamp, GapMinder, Acequia Capital şi a mai multor investitori angel.

„Am investit pentru prima dată în Machinations.io în 2020, la acel moment fiind lead investor. Continuăm să susţinem fondatorii datorită unicităţii produsului pe care l-au creat, un produs care schimbă cu totul modul în care sunt create şi gândite jocurile şi implicit felul în care se dezvolta cea mai mare industrie de divertisment”, a spus Cosmin Ochişor, partener GapMinder.

De asemenea, Spike Laurie, partener în cadrul fondului de investiţii european Hiro Capital, consideră că echipa din spatele start-up-ului Machinations.io a creat un set de instrumente care vor fi esenţiale pentru viitorul designului de jocuri, atât al celor centralizate cât şi al celor bazate pe blockchain.

„Posibilitatea ca orice studio de dezvoltare de jocuri să utilizeze o platformă web, simplă şi eficientă, special creată pentru optimizarea economiilor de joc este revoluţionară”, a spus Spike Laurie, partener în cadrul Hiro Capital.

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9459
Diferență: -0,0243
Ieri: 4.9471
Azi: 4.6730
Diferență: -0,3731
Ieri: 4.6905
Azi: 5.7464
Diferență: -0,4073
Ieri: 5.7699
Azi: 4.8803
Diferență: -0,3492
Ieri: 4.8974