"Chiar dacă au scăzut uşor, afacerile sunt destul de stabile în jurul valorii de un miliard de euro. Din păcate profitabilitatea a scăzut, iar aici mai avem de lucrat. Rolul meu este să păstrez echilibrul între investiţii şi clienţi. Profitabilitatea MagentaOne, care a atras 280.000 de clienţi într-un an şi jumătate, este bună, nu este nemaipomenită, dar este bună", a afirmat Majoros în prima sa conferinţă de presă.
Telekom România a înregistrat anul trecut un profit înainte de deducerea dobânzilor, taxelor, deprecierilor şi amortizărilor de 205 milioane euro, în scădere cu 22,9% faţă de 2014.
Noul CEO, în vârstă de 57 de ani, va conduce compania în următorii trei ani, după ce l-a înlocuit la începutul anului pe Nikolai Beckers.
Majoros a afirmat că nu crede în servicii bune la preţuri scăzute, chiar dacă abonaţii cer acest lucru.
"Nu se poate să fii competitiv în domeniul telecomunicaţiilor fără să investeşti. Pe o astfel de piaţă trebuie să găsim un echilibru între investiţii, conducerea companiei şi clienţii care solicită din ce în ce mai mult servcii ieftine. Nu cred în servicii ieftine, chiar dacă abonaţii asta îşi doresc. Cred în preţuri competitive, dar nu în cele mai ieftine", a subliniat şeful Telekom România.
El a a menţionat că, în aproximativ două luni, atât Telekom, cât şi Orange, care de curând au semnat un contract de colaborare, vor lansa oferte pentru abonaţi. În urma parteneriatului dintre cele două părţi, cunoscut sub numele Apolodor, Telekom va avea acces la reţeaua de date mobile a Orange, iar grupul francez la cel de telefonie fixă şi televiziune al companiei româno-germane.
"Sunt foarte fericit că am încheiat contractul cu Orange, care va fi valabil cinci ani, dar implementarea platformei tehnice este cumva complicată, aşa că mă aştept ca în câteva săptămâni să începem programul pilot, iar cel mai târziu în două luni să lansăm noile oferte. Nu este o sarcină uşoară, dar sunt convins că în câteva luni vom lansa oferte din partea ambelor companii", a mai spus Majoros.
Directorul general a punctat că, deşi vor exista anumite ajustări la nivelul numărului de salariaţi, compania va păstra marea parte a acestora, datorită avantajului costului redus al forţei de muncă de pe piaţa locală, spre deosebire de alte ţări europene în care Telekom activează.
"Avem 7.600 de angajaţi. E dificil să spun că nu vom renunţa la oameni, dar vor fi unele ajustări. Nivelul de salarizare e destul de mic în România, aşa că nu are rost să înlocuim oamenii cu maşinării, precum o facem în Danemarca, Germania sau Franţa, aşa că putem tolera un număr mai mare de angajaţi, pentru că înţelegem că oamenii sunt buni, că nu sunt scumpi şi că pot face mai multe lucruri. Poate că vom renunţa la oameni atunci când salariile vor creşte. Sunt de două luni aici şi încă încerc să înţeleg afacerea. Nu am venit cu o reţetă şi să spun că voi schimba ceva imediat. Va trebui să stabilizăm afacerea, să o facem să crească, inclusiv profitabilitatea şi să realizăm alianţe pe piaţa românească alături de partenerii noştri", a arătat Majoros.
El a mai spus că Palatul Telefoanelor va fi vândut atunci când Telekom va găsi un partener strategic potrivit.
"Sunt foarte fericit că deţinem o astfel de clădire, care seamănă cu Rockefeller Plaza din New York. Practic au acelaşi design, o arhitectură fantastică. Ar fi fost utilă în alte timpuri. Acum, nu o putem folosi în totalitate, avem ceva tehnologii în clădire, câteva servere, dar restul clădirii este mai mult goală. Sunt mai multe opţiuni în ceea ce priveşte clădirea. Clădirea este monument istoric şi trebuie să găsim un partener în tranzacţie. Cu siguranţă că nu va fi un hotel sau un cazino acolo", a conchis Majoros.
Telekom România şi-a planificat pentru acest an investiţii de peste 180 milioane euro, în special pentru extinderea reţetelor 3G/4G şi a reţelei de fibră optică, infrastructură care va ajunge să acopere până la finele anului două milioane de gospodării, a anunţat marţi operatorul.
Compania va extinde cu peste 30% acoperirea reţelei bazate pe fibră optică, pentru a ajunge la două milioane de gospodării până la sfârşitul acestui an.
Pe segmentul serviciilor mobile, Telekom va extinde şi moderniza reţelele 3G/4G, pentru servicii de broadband mobil cu o calitate superioară.
Telekom Romania va lansa anul acesta serviciul prioritar de relaţii cu clienţii, iniţiativă din mai 2015, angajaîi special pregătiţi pentru magazine şi centrele de contact care oferă consultanţă clienţilor pentru servicii integrate fix-mobil, precum şi contactarea clienţilor pentru a verifica instalarea corespunzătoare a serviciilor.
Compania de telecomunicaţii are circa 10 milioane de contracte de servicii, fiind prezentă pe piaţa românească din 2014, după rebranding-ul comun al Romtelecom şi Cosmote România.