Marcând o premieră pentru ecosistemul local de tehnologie, care capătă astfel o voce la masa decizională a unui fond de creştere vest-european, Marius Istrate – fost preşedinte al celei mai mari asociaţii de business angel din România, TechAngels, şi ex-Uipath - a fost cooptat ca partener în cadrul 3VC şi va coordona direct de la Bucureşti investiţiile pentru regiunile Europei de Sud şi Sud-Est. Care sunt capitalul de investiţii şi criteriile de finanţare ale start-up-urilor alese de el?
Cu un capital de 125 de milioane de euro administrat prin cel de-al doilea fond al său şi susţinut de investitori-ancoră precum European Investment Fund, jucătorul austriac caută start-up-uri aflate în faza de scalare, vizând tichete de seria A cuprinse între 5 şi 10 milioane de euro. Axat strategic pe soluţii de enterprise software şi tehnologii de inteligenţă artificială aplicate strict pe anumite industrii sau funcţiuni specifice, 3VC scanează activ ecosistemul regional, deşi până în prezent singura sa investiţie din România rămâne compania The Brief (fostă Creatopy), susţinută cu o finanţare de 5 milioane de euro. „Există interes pentru această parte a lumii, pentru că altfel nu aş fi fost acolo şi nu aş fi ajuns acolo. Şi bineînţeles că, fără să fie explicit teza mea, îmi doresc să fie şi alte companii din România sau companii în care eu cred sau echipe în care eu cred, care să ridice bani de la 3VC.
Noi ştim, am tot discutat despre asta, avem o problemă cu capitalul de scalare. El nu este disponibil. Depindem exclusiv de capital străin pentru scalare”, a declarat Marius Istrate, partener 3VC, în cadrul emisiunii ZF IT Generation. El a activat timp de şase ani ca partener extern al 3VC, lucrând pe aspecte operaţionale cu companiile din portofoliul fondului, în paralel cu rolul de la TechAngels, folosindu-se de experienţa dobândită anterior în cadrul UiPath.
România, ca şi restul Europei Centrale şi de Est, depinde exclusiv de capital străin pentru scalare, iar fondurile de creştere din Vest şi-au construit „pipeline-ul de deal-uri” pe pieţele de origine – partenerii din Paris, Londra sau Berlin au deja atât de multe start-up-uri de calitate în ecosistemele lor încât start-up-urile din pieţele emergente ajung greu la masa decizională. „Nu e o chestie de blamat, e o chestie de cum fac eu ca partener, asta o să fie treaba mea, să reuşesc să prezint argumente suficient de convingătoare ca să aduc în discuţia de «investment committee» acele start-up-uri care merită să fie acolo. Dar măcar există un partener care poate să le pună pe masă. Şi asta e o diferenţă. Ca «scout», din exterior, nu aveam mare vizibilitate. Puteam să propun, dar nu ştiam ce se întâmplă în mod real în discuţiile respective”, a explicat Istrate.
Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro
Dacă aveţi un proiect de start-up tech scrieţi-ne pe adresa de e-mail zfitgeneration@zf.ro.
Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19.00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation