Business Hi-Tech

Microsoft: „58% dintre angajaţii care intenţionează să petreacă timp la birou vor să găsească modalitatea prin care să se poată concentra cât mai bine şi să fie cât mai productivi”

Microsoft: „58% dintre angajaţii care intenţionează...

Autor: Alexandra Cepăreanu

15.09.2021, 09:16 111

Gigantul american Microsoft împreună cu LinkedIn a dezvoltat noi soluţii pentru a facilita munca de la distanţă. Potrivit unui sondaj - Work Trend Index - realizat de Microsoft, într-un an în care 160.000 de angajaţi ai Microsoft au lucrat de acasă şi alte 25.000 de persoane care au fost angajate au început să lucreze de la distanţă, procentul de angajaţi ai companiei care afirmă că au sentimentul de incluziune este la un nivel de 90%.

Astfel, raportul Work Trend Index dezvăluie tendinţele identificate în rândul angajaţilor Microsoft din peste 100 de ţări din întreaga lume. Sondajele efectuate în rândul acestora arată că deşi munca hibridă presupune un proces complex, adoptarea flexibilităţii, a stilurilor de lucru diferite şi a unei culturi bazată pe încredere pot facilita o adaptare mai rapidă la noul context, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii Microsoft.

De asemenea, fiecare angajat este diferit, iar 58% dintre angajaţii care intenţionează să petreacă cel mai mult, respectiv cel mai puţin timp la birou au acelaşi motiv: să găsească modalitatea prin care să se poată concentra cât mai bine şi să fie cât mai productivi. Totodată, studiul arată că managerii intenţionează să-şi petreacă o mai mare parte din timpul lor lucrând de la birou decât ceilalţi angajaţi (45% faţă de 39%). Iar angajaţii care au luat parte la sondaj spun că intenţionează să meargă la birou într-o măsură mai mare decât se aşteaptă managerii.

„Noile date arată că nu există o abordare unică pentru munca hibridă, deoarece aşteptările angajaţilor sunt în continuă schimbare. Singura modalitate prin care organizaţiile pot rezolva această situaţie este adoptarea unui model operaţional flexibil, inclusiv în ceea ce priveşte modalităţile de lucru ale angajaţilor, unde locuiesc aceştia şi cum abordează procesul de afaceri”, a spus Satya Nadella, CEO LinkedIn.

Astfel, în noul context, Microsoft anunţă  inovaţiii la nivelul Teams Rooms, cu o nouă categorie de camere inteligente, alimentate de trei tehnologii - urmărirea difuzoarelor active cu ajutorul inteligenţei artificiale, care permite camerelor din sală să utilizeze sunete, mişcări faciale şi gesturi pentru a detecta persoanele din sală care vorbesc, mărind imaginea pentru a avea o perspectivă mai clară; fluxuri video multiple care fac posibilă aşezarea participanţilor din sală în câte un cadru individual; recunoaşterea persoanelor, modalitate prin care utilizatorii înscrişi în panoul lor video vor fi identificaţi şi numele profilelor acestora vor fi afişate.

„Atunci când camerele inteligente sunt asociate cu opţiunea de Vizualizare dinamică din Teams, experienţa utilizatorilor va fi îmbunătăţită. În plus, pe măsură ce oamenii se alătură întâlnirii, aplicaţia Microsoft Teams ajustează automat diferite elemente, astfel încât cei care participă online să aibă acces la conţinut.”

O altă facilitate dezvoltată pentru Microsoft Teams este Speaker coach, care foloseşte inteligenţa artificială pentru a oferi utilizatorilor sfaturi privind interacţiunea lor cu ceilalţi participanţi.

Totodată, cea mai recentă funcţie de Corectare automată a luminozităţii va asigura o bună calitate video, chiar şi în medii cu lumină slabă. Această funcţie va fi disponibilă în următoarele luni.

„În plus, cu ajutorul Logi Dock, utilizatorii vor putea să-şi optimizeze spaţiul de lucru, de acasă sau de la birou, şi să obţină o calitate mai bună a sunetului în timpul şedinţelor. Logi Dock are un difuzor încorporat, prevăzut cu nişte comenzi tactile, este conceput pentru a funcţiona perfect cu aplicaţia Teams şi va fi disponibil în lunile următoare.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO