Business Hi-Tech

Microsoft: Datele generate pe teritoriul european vor fi stocate şi prelucrate în UE. Implementarea măsurii este în desfăşurare, iar proiectul va fi finalizat până la sfârşitul anului 2022

Microsoft: Datele generate pe teritoriul european vor fi...

Autor: Alexandra Cepăreanu

07.05.2021, 19:48 104

Producătorul de software Microsoft anunţă că până la finalul anului 2022 datele ce vor fi generate pe teritoriul Uniunii Europene vor fi stocate şi prelucrate doar în UE, au transmis reprezentanţii printr-un comunicat.

„Cu alte cuvinte, aceste date nu vor mai fi transferate în afara UE, iar acest angajament se va aplica tuturor serviciilor esenţiale Microsoft cloud - Azure, Microsoft 365 şi Dynamics 365. Implementarea acestor măsuri este în desfăşurare, iar toate acţiunile necesare vor fi finalizate până la sfârşitul anului viitor. Acest plan a fost denumit EU Data Boundary for the Microsoft Cloud (Graniţa digitală UE pentru Microsoft Cloud)”, potrivit reprezentanţilor gigantului Microsoft.

Compania a început lucrările de proiectare, astfel încât să poată stoca şi prelucra fără a părăsi teritoriul digital al UE toate datele cu caracter personal ale clienţilor comerciali şi din sectorul public, prin intermediul serviciilor sale cloud.

„Acest plan include orice date cu caracter personal din datele de diagnostic şi datele generate de servicii, şi date personale pe care compania le utilizează pentru a oferi asistenţă tehnică. În plus, extindem posibilităţile de control autonom, precum Lockbox şi procesul de criptare a datelor gestionat de client, la nivelul tuturor serviciilor Microsoft cloud.”

Proiectul este construit pe portofoliul existent de soluţii şi angajamentele luate deja privind protecţia datelor clienţilor companiei, au adăugat reprezentanţii Microsoft.

„Noul proiect este un pas adiţional prin care le răspundem clienţilor europeni care îşi doresc să aibă mai multe garanţii şi facilităţi privind stocarea şi procesarea datelor.”

De asemenea, în lunile următoare, Microsoft va continua consultările cu clienţii şi autorităţile de reglementare cu privire la acest plan, inclusiv în ceea ce priveşte schimbările necesare în cazul unor circumstanţe unice, precum securitatea cibernetică, şi va continua aceste demersuri ţinând cont de sugestiile acestora. 

Microsoft oferea deja clienţilor opţiunea de stocare a datelor în UE, iar în ceea ce priveşte serviciile Azure cloud, acestea pot fi configurate pentru prelucrarea datelor în Uniunea Europeană.

Potrivit Microsoft, „proiectul va fi susţinut prin investiţii substanţiale şi continue (ale companiei) într-o infrastructură europeană extinsă de centre de date”.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO