Business Hi-Tech

Microsoft face teste cu centre de date subacvatice, care elimină cea mai mare problemă a IT-ului: factura la energie

Microsoft face teste cu centre de date subacvatice, care...

Autor: Oana Stupinean

02.02.2016, 00:01 2526

Marii jucători din piaţa IT&C caută cele mai “răcoroase” locaţii pentru centrele de date pentru a nu mai folosi energie electrică pentru a răci serverele care se supraîncălzesc de la milioanele de accesări ale utilizatorilor către reţelele sociale, e-mail sau video streaming, scrie New York Times. Un asemenea test este derulat şi de gigantul Microsoft care are un centru de date proiectat şi amplasat în ocean, încă din 2014, care elimină una dintre cele mai mari şi scumpe probleme ale IT-ului: factura la energia electrică, folosită pentru a răci serverele.

«Când am auzit pentru prima oară de acest proiect, m-am gândit că apa şi electricitatea nu au de ce să funcţioneze împreună, însă cu cât am aprofundat ideea mi se pare că face sens », spune Ben Cutler, unul dintre inginerii care au lucrat la proiectul subacvatic al Microsoft, Project Natick. Compania a încheiat recent cele 105 de zile de testare a capsulei plasată la peste 9.000 de m adâncime în Oceanul Pacific, iar cercetătorii au fost surprinşi că ideea chiar funcţionează astfel că au în plan să lanseze un nou test, cu o capsulă şi mai mare amplasată sub apă.

Microsoft are peste 100 de centre de date la nivel global. Compania a cheltuit peste 15 miliarde de dolari pentru centrele de date, care acum furnizează peste 200 de servicii online. Şi alte companii au apelat la această idee, de exemplu Facebook a construit un centru de date în Suedia pentru că temperaturile de acolo ajută la răcirea servelor şi implicit la economisirea energiei electrice şi a banilor. De asemenea, Google a construit un centru de date în Finlanda, unde se foloseşte de apa rece a mării pentru răcire. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO