♦ SoIvIT Networks deţine două birouri, unul în Bucureşti (deschis în urmă cu 19 ani) şi unul în Belgrad (înfiinţat în urmă cu 15 ani) ♦ „Am bugetat o creştere de 10% a cifrei de afaceri pentru anul acesta, iar până în prezent suntem în grafic. Primele şapte luni din acest an au fost destul de intense. Am încheiat semestrul I cu o creştere de peste 20% (faţă de 30 iunie 2023), dar nu avem garanţia că trendul se va păstra până în decembrie.“
Compania românească SoIvIT Networks, specializată în furnizarea şi integrarea de soluţii IT&C, a înregistrat afaceri de 60 de milioane de lei (aproape 12 mil. euro) la finalul anului 2023, înregistrând o scădere uşoară, de 3% comparativ cu anul 2022. SoIvIT Networks deţine două birouri, unul în Bucureşti (deschis în urmă cu 19 ani) şi unul în Belgrad (înfiinţat în urmă cu 15 ani).
„În 2023, SolvIT Netrworks a încheiat cu o cifră de afaceri de aproape 60 de milioane de lei, cu o usoară scadere de 3% faţă de anul 2022. În Serbia, compania şi-a menţinut o cifră de afaceri constantă de peste 14 mil. lei (aproximativ 3 milioane de euro), cu o uşoară creştere organică de la an la an. Am bugetat o creştere de 10% pentru anul acesta, până în prezent suntem în grafic“, a spus pentru ZF Mihai Scemtovici, director general al SolvIT Networks.
El a adăugat că în primul semestru al anului 2024, compania a înregistrat o creştere de peste 20% a cifrei de afaceri faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
„Primele şapte luni au fost destul de intense. Am încheiat semestrul întâi cu o creştere de peste 20% (faţă de 30 iunie 2023), dar nu avem garanţia că trendul se va păstra până în decembrie. Lucrăm pe proiecte mari, în general, iar câştigarea sau pierderea unui singur proiect sunt în măsură să impacteze destul de mult cifra de la sfârşitul anului.“