Business Hi-Tech

Netopia: Numărul de plăţi cu cardul a crescut cu 20% în trim. 1, iar valoarea cu 25%

Netopia: Numărul de plăţi cu cardul a crescut cu 20%...

Autor: Adrian Seceleanu

06.05.2015, 00:04 148

Netopia mobilPay, unul dintre cei mai mari procesatori de tranzacţii online cu cardul de pe piaţa locală, a intermediat în primul trimestru al anului circa 850.000 de plăţi online cu cardul, cu 20% mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, în valoare de peste 42 mil. euro. Compania şi-a majorat şi baza de clienţi, semnând contracte cu încă 150 de comercianţi.

Valoarea medie a unei tranzacţii procesate de companie s-a ridicat la 50 de euro, în creştere cu aproximativ 25% faţă de media plăţilor online de  anul trecut. Tot în primele luni ale acestui an a crescut şi nu­mă­rul tranzacţiilor online care cu valori de sute de euro. În primele luni ale anului, com­pa­nia a procesat circa 1.000 de plăţi cu valori mai mari de 1.000 de euro. „Am început anul cu creşteri pe toate zo­nele, iar asta arată că pla­ta online cu car­dul, inclusiv cea de pe dis­pozitive mobile, prinde din ce în ce mai bine în România. Am reuşit să creştem chiar şi raportat la ultimul trimestru al anului trecut, perioada de boom a plăţilor online, pe fondul Black Friday şi al sărbătorilor, iar asta denotă încredere şi stabilitate în actul de cumpărare online“, declară Antonio Eram, CEO şi fondator al Netopia mobilPay.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO