Afacerile Senior Software, unul dintre dezvoltatorii locali de software de business şi producătorul sistemului SeniorERP, au crescut cu 14,4% în 2025, la 69,4 mil. lei (13,8 mil. euro), un maxim al companiei, conform datelor raportate la Ministerul Finanţelor.
Profitul net a urcat cu 41%, la 7 mil. lei (1,4 mil. euro), revenind după scăderea din 2024.
Numărul mediu de angajaţi a rămas la 198, iar datoriile s-au menţinut la 34,4 mil. lei (6,8 mil. euro). Marja netă a urcat de la 8,1% la 10,1%.
Afacerile Senior Software au crescut constant în ultimii ani, de la 47 mil. lei în 2022 la 55,2 mil. lei în 2023, 60,7 mil. lei în 2024 şi 69,4 mil. lei în 2025. Profitul net a oscilat, de la un vârf de 10,4 mil. lei în 2023 la 4,9 mil. lei în 2024, înainte de revenirea din 2025.
Fondată în 2003, Senior Software dezvoltă soluţii de management al afacerii pentru companii din distribuţie, retail, producţie şi logistică, cu un portofoliu care acoperă sisteme ERP, de gestiune a depozitelor (WMS), automatizare a forţei de vânzări, planificarea producţiei, resurse umane şi analiză de date. Compania are sediul în Bucureşti şi puncte de lucru la Cluj-Napoca şi Constanţa.
În peste două decenii de activitate, Senior Software a implementat peste 500 de proiecte în România şi în străinătate, iar portofoliul de clienţi cuprinde sute de companii din zeci de industrii. Printre acestea se numără reţeaua medicală Regina Maria, producătorul de lactate Delaco, librăria online Libris, grupul de băuturi spirtoase Alexandrion, producătorul de tâmplărie QFORT şi compania de produse naturiste Dacia Plant.