Business Hi-Tech

Noi restricţii pentru Facebook în UE la utilizarea datelor personale

Noi restricţii pentru Facebook în UE la utilizarea datelor personale

Autor: Anelis Baciu

10.01.2013, 00:00 437

Companiile din mediul online, precum Facebook sau Google ar putea fi nevoite să ceară permisiunea de a folosi informaţiile personale referitoare la clienţii lor, ca urmare a unei măsuri pe care Uniunea Europenă ar putea să o implementeze în perioada următoare.

Oficialii europeni vor să limiteze capacitatea companiilor de a folosi sau de a vinde informaţii, cum ar fi preferinţele în materie de motoare de căutare ale internauţilor sau spoturi publicitare, mai ales dacă utilizatorii nu sunt informaţi de folosirea datelor în acest sens, conform Reuters.

"Utilizatorii trebuie să fie informaţi de ceea ce se întâmplă cu datele lor personale, ei trebuie să-şi dea acordul în ceea ce priveşte utilizarea acestora de către companii precum Facebook sau Google", a declarat Jan Philipp Albrecht, membru german al Parlamentului European. Facebook şi Google sunt principalele companii care se folosesc de datele utilizatorilor lor, iar posibila legislaţie pe care ar putea să o aprobe Uniunea Europeană ar împiedica dezvoltarea unor afaceri profitabile.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO