• Leu / EUR5.2405
  • Leu / GBP6.1382
  • Leu / USD4.5425
Business Hi-Tech

Nokia şi-ar putea vinde divizia de hărţi către BMW

Foto: AFP

Foto: AFP

Autor: Anca Dumitrescu

22.07.2015, 00:00 423

Nokia se apropie de un acord de vânzare a diviziei de hărţi unui grup de producători auto germani între care se află şi BMW, pentru care a cerut până la 4 miliarde de dolari, au declarat persoane apropiate situaţiei, citate de Bloomberg. Acordul ar putea fi încheiat cel mai devreme săptămâna viitoare, anunţul urmând să aibă loc în jurul datei de 31 iulie, au spus sursele. 

Discuţiile ar putea să şi eşueze, în condiţiile în care un consorţiu format din BMW, Daimler, compania-mamă a Mercedes-Benz, şi Audi pun la punct ultimele detalii cu Nokia, cum ar fi drepturile de proprietate intelectuală. Nokia a cerut până la 4 miliarde de dolari pentru divizia de hărţi numită HERE, au spus sursele. Reprezentanţii companiilor implicate în negocieri au refuzat să comenteze.

BMW, Audi şi Mercedes se concurează intens pe piaţa automobilelor de lux, iar asocierea într-o achiziţie atât de mare ar fi un fapt fără precedent.

Te-ar putea interesa și:

În timp ce Google testează propriile maşini autonome, oferta constructorilor auto pentru divizia HERE a Nokia arată importanţa asigărurii accesului la hărţi detaliate, necesare vehiculelor inteligente.

HERE furnizează hărţile pentru 80% dintre automobilele prevăzute cu sisteme de navigaţie din America de Nord şi Europa.

Între companiile interesate de HERE s-au mai aflat Apax Partners şi Uber Technologies.

Vânzarea ar finaliza transformarea Nokia în furnizor de echipamente pentru reţele wireless, după ce a ieşit din afacerile cu telefoane mobile în 2014.

Compania finlandeză a cunvenit în aprilie preluarea producătorului concurent de echipamente de reţele Alcatel-Lucent, pentru 15,6 miliarde de euro, pentru a concura mai eficient Huawei Technologies şi Ericsson.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează Conferința ZF Pharma, 28-29 septembrie
Principalele valute BNR - ieri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2405
Diferență: -0,0362
Ieri: 5.2405
Azi: 4.5425
Diferență: -0,0418
Ieri: 4.5425
Azi: 6.1382
Diferență: 0,0228
Ieri: 6.1382