Business Hi-Tech

Noul şef al ANCOM: Reorganizarea vizează creşterea eficienţei, doar pentru 9 oameni din 600 posturile "nu au putut fi păstrate"

Noul şef al ANCOM: Reorganizarea vizează creşterea eficienţei, doar pentru 9 oameni din 600 posturile "nu au putut fi păstrate"

Autor: Adrian Seceleanu

20.06.2017, 00:05 724
ANCOM afirmă că numirea lui Ciprian Boloş în funcţia de director executiv  prin detaşare din postul de director de strategie ocupat la Poşta Română este „legală“.

Reorganizarea fulger a puternicei Autorităţi de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), în urma căreia cei mai importanţi şefi ai instituţiei care face regulile pe pieţele de 4 mld. euro de comunicaţii şi servicii poştale şi-au pierdut funcţiile, a vizat „eficientizarea structurii” instituţiei şi nu disponibilizarea „anumitor persoane”, au transmis reprezentanţii noii conduceri a autorităţii, ca răspuns la două serii de întrebări ale ZF.

„Reorganizarea ANCOM a fost menită să eficientizeze structura Autorităţii, scopul nefiind disponibilizarea anumitor persoane”, conform răspunsului transmis de ANCOM, care nu oferă niciun detaliu în legătură cu câştigul de eficienţă adus de reorganizarea fulger lansată în 8 iunie de noul preşedinte Adrian Diţă. Prin decizia de reorganizare, la care s-a lucrat în secret, Diţă a desfiinţat şi reînfiinţat practic aproape toate structurile din Autoritatea de Reglementare în Comunicaţii  cu nume uşor diferite, procedură care i-a permis şi să renunţe la foştii şefi, cărora le-au fost propuse funcţii inferioare, pe salarii mai mici. Doar 9 persoane din 600 vor pleca de la ANCOM ca urmare a reorganizării, susţine noua echipă de conducere a ANCOM.

„În câteva cazuri, 9 la număr, dintr-un total de peste 600 de angajaţi, posturile nu au putut fi păstrate şi nici nu au existat soluţii pentru integrarea respectivelor persoane pe alte poziţii. Procesul de reorganizare este în derulare, urmând ca la finalizarea acestuia să fie disponibile informaţiile publice necesare”.

În altă ordine de idei, reprezentanţii ANCOM afirmă că numirea lui Ciprian Boloş în funcţia de director executiv al Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), prin detaşare din postul de director de strategie ocupat la Poşta Română - companie a cărei activitate este reglementată de ANCOM, este „legală”.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO