Business Hi-Tech

O tehnologie uluitoare ameninţă să răstoarne paradigme consacrate şi să reinventeze întreaga industrie de software

O tehnologie uluitoare ameninţă să răstoarne paradigme consacrate şi să reinventeze întreaga industrie de software

Autor: Mircea Sarbu

24.03.2012, 13:27 3902

În naivitatea tinereţii, am căzut victimă unei înşelătorii: am fost ademenit de o facultate care promitea să mă înveţe informatică, dar s-a dovedit că scopul ascuns mişeleşte era să mă ucidă cu matematici superioare. Până şi cursurile care sugerau tematici informatice începeau cu sigma-algebre, treceau prin leme şi teoreme şi se terminau cu inevitabilul QED. Marea mea realizare este că am supravieţuit. Nu cred că îmi va folosi vreodată ceva din ce-am învăţat pe-atunci, dar astăzi mi-am propus să mai acord o şansă educaţiei mele academice, pornind de la teorema care spune că dacă ceva se poate calcula, se poate calcula folosind doar trei operaţii elementare: incrementarea unui număr întreg, decrementarea (până la zero) şi comparaţia cu zero (pentru un matematician, presupunerea că memoria este infinită este absolut rezonabilă). Să vedem acum până unde putem ajunge pornind de aici.

Dată fiind simplitatea operaţiilor, n-ar fi greu de construit un procesor care să le implementeze. Sigur că ar fi ineficient, dar mă folosesc de acest formalism ca să evit diversitatea procesoarelor şi să ajung repede la nivelul la care am un procesor şi un limbaj de programare de nivel jos (low level). Cum nimeni nu e atât de nebun încât să programeze într-un astfel limbaj, au fost concepute limbaje de nivel mai înalt, mai apropiate de limbajul uman. Dar cum procesorul nostru nu ştie decât trei operaţii, programele trebuie traduse în ceva ce poate fi executat de procesor, iar de treaba asta se ocupă alte programe, zise compilatoare.Citiţi comentariul integral pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO