Business Hi-Tech

OMV Petrom devine cel mai important partener al Flip.ro pentru recondiţionarea telefoanelor mobile: Peste 2500 de telefoane mobile destinate casării în următorii 3 ani vor fi preluate de flip.ro pentru a fi revândute

OMV Petrom devine cel mai important partener al Flip.ro...

Autor: Roxana Rosu

27.10.2022, 15:03 2161

OMV Petrom a semnat un parteneriat cu Flip.ro, pentru susţinerea economiei circulare, peste 500 de telefoane mobile destinate casării fiind achiziţionate de platforma online pentru a fi recondiţionale şi revândute.

Contractul dintre cele două companii, semnat pentru o perioada de trei ani, prevede preluarea a peste 2.500 de terminale mobile.

”Ne bucurăm că o companie atât de importantă, aşa cum este OMV Petrom, a ales să se implice în acest proiect important de economie circulară. Prin această colaborare repunem pe piaţă sute de noi terminale şi contribuim astfel la protecţia mediului. Suntem convinşi că şi alte companii vor urma exemplul OMV Petrom şi vor alege să recicleze terminalele mobile care altfel ar fi devenit deşeuri”, a declarat Nicolae Trofin, Chief Sales Business Partnerships în cadrul Flip.ro.

Produsele vândute de Flip.ro au garanţie de 12 luni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO