Business Hi-Tech

Opinie Claudia Sofianu, EY România: Programator român, lucrez de acasă, pentru o companie din străinătate. Ce obligaţii fiscale am?

Opinie Claudia Sofianu, EY România: Programator român,...

Autor: Claudia Sofianu

06.03.2019, 10:50 2460

În ultimii zece ani, România a devenit un centru important în domeniul IT&C, acest sector înregistrând creşteri solide de la un an la altul. Gradul ridicat de atractivitate generat de calitatea muncii prestate de specialiştii din România din IT&C a determinat unele companii străine, care nu au prezenţă pe piaţa locală, să folosească expertiza acestora, oferindu-le un venit competitiv şi posibilitatea de a lucra de acasă.

În relaţia cu societatea străină pentru care prestează servicii profesionale, aceste persoane sunt de obicei fie angajaţi, fie colaboratori persoane fizice autorizate (PFA). Însă, faptul că societatea angajatoare/ contractoare nu este stabilită în România, nu înseamnă că nu se datorează taxe aici, atunci când activitatea persoanei fizice este desfăşurată de pe teritoriul ţării noastre. Fiecare dintre cele două modalităţi de colaborare generează acestor persoane obligaţii fiscale în România, care adesea pot fi dificil de îndeplinit.

În cazul angajaţilor, procesul de raportare în România a veniturilor salariale obţinute din străinătate şi de plată a taxelor aferente este unul complex, lunar, cu responsabilităţi din partea angajatului sau din partea angajatorilor, în anumite cazuri. Aceste obligaţii trebuie avute în vedere de persoanele fizice, atunci când încheie un contract de muncă cu o societate din străinătate - oricare ar fi forma acestuia, chiar şi, spre exemplu, un “gentleman’s agreement” - pentru că vor avea impact asupra salariului ce le va rămâne în mână după achitarea taxelor.

Pentru veniturile salariale obţinute din străinătate, se datorează 10% impozit pe venit şi 37,25% contribuţii: 35% contribuţii sociale individuale (25% contribuţia la pensie, 10% contribuţia la sănătate) şi 2,25% contribuţia asiguratorie pentru muncă. Este vorba despre aceleaşi taxe plătite şi de un angajat al unei companii din România. În această structură, angajatul trebuie să ţină cont, însă, că nu poate beneficia de scutirea de impozit pe venit aplicabilă specialiştilor IT, angajaţi ai companiilor înregistrate în România.

Deoarece este posibil ca obligaţii fiscale să apară şi în statul de reşedinţă a companiei, angajatul ar trebui să afle de la angajator care sunt acestea şi în ce măsură îi vor afecta salariul net.

În cazul unei PFA, relaţia cu compania străină poate funcţiona legal doar dacă între cele două părţi există o relaţie de independenţă (în conformitate cu prevederile Codului fiscal, cel puţin patru din şapte criterii trebuie îndeplinite, printre care: persoana dispune de libertatea de a desfăşura activitatea pentru mai mulţi clienţi, de alegere a locului şi modului de desfăşurare a activităţii, precum şi a programului de lucru).

Obligaţiile de raportare a veniturilor obţinute din străinătate revin persoanei fizice şi se realizează prin intermediul declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale. În situaţia în care impozitarea se realizează în sistem real, pentru stabilirea impozitului pe venit se aplică o rată de 10% la venitul realizat, în timp ce la impozitarea prin normă de venit, valoarea impozitului se obţine prin aplicarea ratei de 10% la norma de venit. De asemenea, persoana datorează contribuţia la pensie de 25%, aplicabilă unui venit ales (deci baza impozabilă nu poate fi mai mică de 12 x 2.080 lei = 24.960 lei pentru anul 2019) şi contribuţia pentru sănătate de 10%, aplicabilă asupra bazei minime menţionate mai sus, ambele datorate dacă estimează să obţină în anul curent venituri egale cu cel puţin 24.960 lei.

Spre exemplu, la un venit lunar brut de 10.000 lei, taxele datorate pentru un angajat sunt de 4.375 lei, în timp ce un PFA datorează 1.728 lei, în sistem real, fără a lua în calcul cheltuieli deductibile şi având în vedere o bază minimă pentru contribuţia de asigurări sociale.

Implicaţiile fiscale prezentate mai sus sunt de altfel aplicabile persoanelor fizice care lucrează de acasă pentru companii din străinătate şi în alte domenii.

Pe lângă acestea, în cazul salariaţilor ar trebui urmărite şi aspectele juridice specifice privind modalitatea de desfăşurare a activităţii într-un astfel de regim, cum ar fi: ce trebuie să includă contractul de muncă, drepturile şi obligaţiile salariatului, obligaţiile angajatorului, etc.

Reamintim că declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice pentru anul 2018 trebuie depusă până pe 15 martie 2019, acesta fiind şi termenul de plată al impozitului şi contribuţiilor sociale datorate.

Claudia Sofianu, Partener, Departamentului de Asistenţă Fiscală şi Juridică, EY România

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO