Business Hi-Tech

Orange a ajuns la 400.000 de clienţi pe 4G

Foto: Silviu Matei

Foto: Silviu Matei

Autor: Adrian Seceleanu

18.02.2015, 00:07 443

Traficul de date din reţeaua Orange a crescut cu 85% în ultimul trimestru din anul 2014, pe fondul extinderii acoperirii reţelei de net mobil rapid prin tehnologia 4G şi al apetitului consumatorilor pentru telefoane, tablete şi consumul de conţinut de pe aceste echipamente.

„Vânzarile de smartphone-uri şi tablete 4G au fost de 4 ori mai mari în ultimul trimestru al anului trecut faţă de aceeaşi perioadă din 2013. În corelaţie directă cu această evoluţie traficul de date 4G efectuat de clienţi a crescut cu 87% în trimestrul patru faţă de trimestrul trei al 2014”, conform datelor comunicate de reprezentanţii Orange.

Datele publicate de grupul francez de comunicaţii arată că la finele anului 2014 în România existau 400.000 de utilizatori ai serviciilor de date 4G.

„În 2014 a devenit tot mai evident că digitalizarea face parte din viaţa românilor. Aceasta este direcţia în care am investit în ultimii ani, asigurând o reţea performantă şi stabilă care să susţină, alături de serviciile tradiţionale, noile tendinţe de consum: internet mobil de mare viteză şi servicii de conţinut”, a declarat Jean-François Fallacher, CEO al Orange România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO