Business Hi-Tech

Orange aduce şi Pebble Time Round, unul dintre cele uşoare şi subţiri smartwatch-uri

Orange aduce şi Pebble Time Round, unul dintre cele...

Autor: Adrian Seceleanu

10.03.2016, 10:09 866

Orange, liderul pieţei locale de telefonie mobilă, a introdus în ofertă şi Pebble Time Round, unul dintre cele mai uşoare şi subţiri smartwatch-uri de pe piaţă, gadgetul având o grosime de 7,5 mm şi cântărind 28 g. Spre comparaţie ceasurile Vector din seria Luna au o greutate de aproximativ două ori mai mare. Pebble susţine că Time Round este cel mai subţire şi uşor smartwatch din lume.

Pebble este unul dintre cei mai vechi jucători în domeniul ceasurilor inteligente, cu vânzări de peste 1 milion de produse în mai puţin de 3 ani. Compania americană a lansat primul model în anul 2013, cea mai mare parte a finanţării necesare fiind obţinută printr-o companie pe platforma de crowdfunding Kickstarter. Pebble funcţionează atât cu sistemul de operare Apple iOS 8 cât şi cu Google Android 4.0, sau versiunile lor superioare.

“Pebble Time Round are o baterie cu autonomie de până la două zile şi încărcare foarte rapidă: în doar 15 minute are energie pentru încă o zi întreagă. Pebble Time Round dispune de aplicaţii şi feţe personalizate şi de posibilitatea de a alege din patru variante de limbă: engleză, spaniolă, franceză sau germană”, conform datelor comunicate de Orange.

Prin funcţia Pebble Heart, Pebble monitorizează automat activitatea zilnică şi calitatea somnului, oferă statusul zilnic pe afişaj şi dispune de grafice săptămânale de evoluţie. Smartwatch-ul are inclus un sistem discret de vibraţii pentru alarme şi notificări şi afişează pe ecran, printr-un semnal luminos, evenimentele viitoare şi trecute, mesajele text, notificările şi apelurile primite.

Pebble Time Round este disponibil în trei culori, alb, negru şi rosu şi poate fi achiziţionat la 229 euro (TVA inclus) din magazinele Orange sau din magazinul online.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO