Business Hi-Tech

Orange: Avem cea mai bună reţea de comunicaţii din România, pe baza datelor calculate de americanii de la Ookla

Orange: Avem cea mai bună reţea de comunicaţii din...

Autor: Adrian Seceleanu

02.08.2021, 00:00 201

Orange, liderul pieţei locale de comunicaţii, susţine că are „cea mai bună reţea de comunicaţii din România”, afirmaţia bazându-se pe date furnizate de compania americană Ookla, care a calculat clasamentul pe baza testelor realizate direct de utilizatori de pe echipamentele lor prin intermediul platformei Speedtest.

„Orange România este recunoscută de Ookla cu premiile Speedtest Awards şi este recompensată la toate categoriile disponibile cu premii. Premiile acordate se bazează pe măsurătorile realizate de către utilizatorii români ai aplicaţiei Speedtest din prima jumătate a anului 2021 pentru operatorii telecom din România. Totodată, aceste premii reprezintă un bun barometru, independent şi obiectiv, al calităţii serviciilor de internet mobil şi fix, dar şi al experienţei pe care utilizatorii români o au în condiţii reale de utilizare”, susţine Orange.

În cazul măsurătorilor de viteză pentru reţelele mobile, Orange România a obţinut un loc fruntaş, oferind o viteză de download cu aproape 30% mai mare decât următorul operator clasat, în timp ce viteza de upload a fost cu 20% mai mare faţă de cel de-al doilea operator clasat. În cazul testelor de acoperire mobilă, Orange a obţinut un scor de 631 puncte, cu 66 de puncte mai mare decât operatorul care se clasează pe locul doi.

„Într-o perioadă în care serviciile de internet şi telecomunicaţii au devenit mai importante ca oricând, susţinând domenii esenţiale precum educaţia, sănătatea, transporturile, serviciile de logistică, dar şi mediul de business în ansamblu său, premiile acordate de către Ookla vin ca o recunoaştere a eforturilor şi a investiţiilor continue pe care Orange România şi echipele sale extrem de performante le-au realizat de-a lungul anilor. Importanţa infrastructurii telecom a fost cu atât mai evidentă în ultimul an şi jumătate, în care calitatea serviciilor de internet a devenit nu doar necesară, ci esenţială. De aceea, prioritatea noastră rămâne aceea de a oferi unui număr cât mai mare de clienţi acces la internet de mare viteză, la conectivitate neîntreruptă, dar şi la cele mai noi tehnologii precum 5G şi arhitectură de ultimă generaţie pentru fibră la domiciliu”, a declarat Emmanuel Chautard, directorul de tehnologie al Orange România.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO