Business Hi-Tech

Orange începe atacul la Digi după preluarea T Fix cu pachete de internet fix cu viteze de 1,8 Gbps. Oferta este disponibilă peste tot unde compania are fibră, inclusiv în reţeaua fostului T Fix

Pierre-Etienne Cizeron, Chief Marketing Officer al Orange România. Foto: Adrian Seceleanu

Pierre-Etienne Cizeron, Chief Marketing Officer al Orange România. Foto: Adrian Seceleanu

Autor: Adrian Seceleanu

24.03.2022, 12:40 8838

Grupul Orange a anunţat o primă mutare dintr-o serie de acţiuni menite să consolideze poziţia companiei pe piaţa de servicii fixe odată cu finalizarea preluării fostului Telekom Fix – respectiv lansarea unor servicii cu viteze de descărcare a datelor de 1,8 Gbps.

Viteza de 1,8 Gbps este dispoibilă în întreaga reţea fixă (de fibră optică), inclusiv în reţeaua (de fibră) preluată odată cu Telekom Fix, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Pierre-Etienne Cizeron, Chief Marketing Officer al Orange România. El a anunţat că pe data de 28 martie va lansa o nouă ofertă de servicii integrate împreună cu fostul Telekom Fix.

Notă: În varianta iniţială a ştirii apărea, în mod eronat, informaţia că vitezele de 1,8 Gbps sunt disponibile iniţial doar în reţeaua nouă de fibră construită de Orange. În realitate, vitezele sunt disponibile în toată reţeaua de fibră a Orange, inclusiv a Orange Communications (fostul T Fix).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO