Business Hi-Tech

Orange lansează aplicaţia dedicată festivalului Summer Well 2012

Autor: Claudiu Ilioiu

08.08.2012, 16:18 133

Orange lansează aplicaţia oficială a festivalului Summer Well 2012, care poate fi accesată atât de posesorii de smartphone cu sistemul de operare Android, cât şi de cei cu iOS şi poate fi descărcată gratuit din Google Play şi din App Store. Aplicaţia va oferi detalii despre trupele care vor concerta pe durata weekendului, despre concursurile din cadrul festivalului, precum şi informaţii despre transport şi achiziţionarea biletelor, potrivit unui comunicat al companiei.

"Pentru a ajunge direct la festival va exista o linie specială RATB care va face legătura între Bucureşti şi Domeniul Ştirbey şi va fi disponibilă în ambele zile de festival, pe 11 şi 12 august. Linia este directă şi nu are opriri între cele două staţii. Vor exista două puncte pentru vânzarea biletelor: unul în Bucureşti, în staţia de plecare, şi altul la Domeniul Ştirbey din Buftea, pentru retur. Autobuzele Summer Well vor circula între staţiile Muzeul Ţăranului Român (Bd, Ion Mihalache, în apropierea Pieţei Victoria şi în spatele Muzeului Antipa) şi Domeniul Ştirbey la intervale de aproximativ 25 de minute începând de la 14.15 şi până după miezul nopţii, dus-întors", potrivit datelor furnizate de operatorul telecom.

Porţile festivalului se vor deschide la ora 15.00 în ambele zile, iar programul va fi:

11 august - Citizens! 17:15, Wolf Gang 18:30, The Asteroids Galaxy Tour 19:45, Patrick Wolf 21:15, Hurts 22:45 ;
12 august - Zulu Winter 17:15, The Big Pink 18:30, Glasvegas 19:45, The Vaccines 21:15, The Stone Roses 22:45.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO