• Leu / EUR4.7352
  • Leu / GBP5.3288
  • Leu / USD4.2979
Business Hi-Tech

Orange oferă detalii despre avaria care a întrerupt timp de 3 ore serviciile pentru unii clienţi: fibra optică s-a rupt din cauza unei alunecări de teren în Mehedinţi şi a unor lucrări de construcţii din Braşov şi Bistriţa Năsăud, fără legătură cu Orange

Orange oferă detalii despre avaria care a întrerupt timp de 3 ore serviciile pentru unii clienţi: fibra optică s-a rupt din cauza unei alunecări de teren în Mehedinţi şi a unor lucrări de construcţii din Braşov şi Bistriţa Năsăud, fără legătură cu Orange
27 mar 2019 2192

Avaria care a împiedicat astăzi timp de câteva ore clienţii Orange din mai multe regiuni din ţară să-şi folosească telefoanele mobile sau să acceseze unele aplicaţii a fost provocată de trei incidente care au avut loc simultan şi care au dus la ruperea unor tronsoane de fibră optică, niciuna dintre ele nefiind provocate de companie, au transmis miercuri seară reprezentanţii celui mai mare jucător de pe piaţa locală de comunicaţii.

Problemele au durat trei ore, conform companiei. “Astăzi, începând cu ora 14:34, o parte dintre clienţii noştri au întâmpinat dificultăţi în accesarea serviciilor de voce şi date, precum şi a aplicaţiilor Orange”.

Problemele au fost provocate de trei incidente separate: “Această situaţie a apărut ca urmare a unor secţionări multiple simultane ale magistralelor principale de fibră optică în judeţele Bistriţa-Năsăud, Braşov şi Mehedinţi. Echipele noastre tehnice au intervenit prompt pe teren şi au repus serviciile în funcţiune gradual, începând cu ora 16:40. Serviciile au revenit la parametri normali de funcţionare la ora 17:40.

Secţionările care au afectat reţeaua de fibră optică au fost cauzate de o alunecare de teren în judeţul Mehedinţi şi de lucrări de construcţii civile, fără legătură cu reţeaua Orange, în judeţele Braşov şi Bistriţa-Năsăud. Din păcate, astfel de situaţii nu sunt izolate, doar anul trecut ne-am confruntat cu peste 1200 de incidente de secţionare a fibrei, majoritatea fără impact asupra serviciilor oferite clienţilor noştri.

De regulă, acestea nu au impactul avariei de astăzi, deoarece în reţeaua Orange folosim dublă protecţie şi, în anumite cazuri, chiar triplă protecţie a infrastructurii de fibră optică. Situaţia excepţională de astăzi a apărut din cauza faptului că toate cele trei inele de protecţie a magistralelor principale de fibra optică au fost secţionate simultan, conducând la izolarea unor echipamente şi platforme de servicii critice pentru reţea. Regretăm disconfortul creat şi le mulţumim clienţilor noştri pentru înţelegere.”

 
Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7352
Diferență: -0,0042
Ieri: 4.7340
Azi: 4.2979
Diferență: 0,7619
Ieri: 4.2803
Azi: 5.3288
Diferență: 0,3106
Ieri: 5.3251
Azi: 4.3226
Diferență: 0,0324
Ieri: 4.3235