Business Hi-Tech

Orange: Vârful de trafic este mereu la Revelion, nu e depăşit nici la cutremur

Orange: Vârful de trafic este mereu la Revelion, nu e...

Autor: Adrian Seceleanu

16.12.2015, 00:07 12429

Cele mai mari valori de trafic de voce şi date din reţeaua Orange, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, sunt înregistrate în primele zece minute de după miezul nopţii de Revelion, „record“ care nu a fost depăşit până acum în cazul nici unui alt eveniment.

„Cel mai mare trafic îl înregistrăm în noaptea de Revelion. Ca model de comportament este clar că în primele zece minute de după ora 12 noaptea înregistrăm cel mai mare trafic din reţea din întreg anul, iar reţeaua este dimensionată pentru a susţine acest trafic de vârf“, a de clarat Ştefan Slavnicu, chief technology officer al Orange România. Compania are cel mai mare număr de utilizatori de servicii de comunicaţii de pe piaţa locală, peste 10 milioane. Recordul de trafic din nopţile de Revelion nu a fost de păşit până acum nici chiar în cazul cu tremurelor, explică managerul Orange.

WikiZF: Profilul companiei Orange

„Cutremurul nu este acelaşi lucru pentru că la noi în ţară cutremurele în general au loc în zona de est. Ca atare, cutremurul este resimţit în Moldova şi în zona de sud, dar nu şi în Transilvania. Clienţii de acolo nu vor resimţi cutremurul, deci nu vor suna“.

Orange, care şi-a schimbat complet echipamentele de reţea din mediul urban şi rural în ultimii patru ani concomitent cu investiţia masivă în extinderea reţelei 4G, a schimbat şi configuraţia reţelei astfel încât vârfurile de trafic să poată fi preluate de un „grup“ de echipamente.

„Anterior traficul era gestionat de către un singur echipament «core» de reţea. Acum există mai multe echipamente şi traficul se distribuie astfel încât să poată fi preluate rapid creşterile neprevăzute de trafic.“

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO