Business Hi-Tech

(P) O zi din viața unui inginer software

(P) O zi din viața unui inginer software

Autor: Publicitate

13.12.2019, 12:28 977

Sunt Ștefan Trăilă, DevOps Team Lead în cadrul London Stock Exchange Group România. Sunt bucuros să observ că rolul DevOps se potrivește foarte bine cu direcţia în care se dezvoltă industria IT în acest moment.

IT-ul tradiţional, în care echipele erau izolate una de cealaltă şi nu comunicau eficient a ajuns, din fericire, la final. Acest tip de organizare nu doar a contribuit la îngreunarea proceselor companiilor, dar a determinat şi o reacţie din partea angajaţilor din acest domeniu, care, deloc surprinzător, s-au declarat din ce în ce mai nemulţumiţi de job-urile tradiţionale din domeniu. Am fost bucuros să observ accentuarea importanţei de a împuternici şi responsabiliza echipele și mai ales, de a oferi mediul potrivit ca dezvoltatorii să se ocupe de tot ciclul de dezvoltare software, de la definirea cerinţelor unei aplicaţii, la implementare, la testare și apoi la punerea în producţie și operare. Iar această evoluţie stă la baza conceptului DevOps.

Echipa din care fac parte este extrem de numeroasă şi lucrează pe două continente. Provenim din culturi diferite, avem fusuri orare diferite, suntem şcoliţi diferit şi avem valori diferite. Însă, cu toate acestea, am fost uimit să descopăr o colaborare cu adevărat eficientă. Ne leagă pasiunea pentru domeniu, pentru tehnologie și ne motivează dorinţa de a lucra la proiecte care au impact la nivel global.

Atracţia mea faţă de LSEG a pornit din momentul în care am auzit că Grupul deschide un birou în București şi de la primul interviu am avut convingerea că acea atracţie era una întemeiată. Am avut parte de o experienţă cu totul inedită. A fost ca o discuţie cu câţiva prieteni cu care nu mă mai văzusem de mult, însă care redescopereau pasiunile şi interesele comune. Ce a urmat după a venit de la sine: integrarea în echipă, cunoașterea și alinierea la cultura LSEG, înţelegerea responsabilităţilor și a sarcinilor pe care eu şi echipa mea le avem.

Când mă uit în urmă şi conştientizez că LSEG este una dintre puținele companii internaționale care chiar are un impact major în lume - cum ar fi acela că are influenţă asupra pensiilor și salariilor unei mase enorme de oameni, sau că are capacitatea să influenţeze capitalul şi, implicit, puterea unei companii de a dezvolta un produs nou - sunt foarte mândru de alegerea mea.

Când mă gândesc la o zi normală de muncă mă gândesc la oameni cu un potenţial imens, la o atmosferă relaxată într-un mediu multicultural, la multe cursuri interne sau externe, deci la o dezvoltare personală şi profesională continuă.

Am 31 de ani, un program flexibil şi o viaţă personală pe care nu o neglijez. Sunt bucuros că piaţa muncii din România oferă din ce în ce mai des aceste posibilităţi. 

London Stock Exchange Group este o companie cu o vastă experienţă internaţională, eterogenă, ce stă la baza comunităţii financiare mondiale, oferind servicii de infrastructură hardware, dar şi software pieţelor de capital.

În mai 2018, am stabilit centrul R&D din Bucureşti ca fiind unul de excelenţă, de cercetare şi dezvoltare (R&D) unde lucrăm cu tehnologii de vârf.

Hub-ul local îţi oferă oportunitatea de a lucra cu echipe globale şi de a te implica direct în designul şi implementarea de proiecte inovatoare.

Îţi poţi începe cariera susţinut de programe de training personalizate şi te vei implica în proiecte pentru dezvoltarea skill-urilor, prin colaborarea cu profesionişti şi experţi în domenii de interes, prin implicarea directă în programe de CSR sau prin colaborarea cu ONG-uri.

Suntem mândri să ne luăm angajamentul de a asigura o cultură prietenoasă, bazată pe diversitate şi incluziune, ce are la centru inovaţia şi creativitatea.

 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO