Business Hi-Tech

Parlamentar din Estonia: Nu poţi să închizi internetul sau să interzici servicii precum Uber, dar le poţi reglementa

Kalle Palling

Kalle Palling

Autor: Ioana Nita

07.04.2016, 00:03 296
Autorităţile trebuie să găsească o soluţie pentru a reglementa noile servicii lansate odată cu apariţia smartphone-urilor şi cu dezvoltarea internetului mobil, precum cele de ride-sharing sau de închiriere a unor spaţii de cazare. O soluţie este reglemen­ta­rea aces­tora, potrivit oficialilor din Estonia, pri­ma ţară din Europa care va adopta în cu­rând o lege privind serviciile de ride-sharing.

„Nu poţi să închizi internetul. Aproape toţi oamenii au acum în buzunar smartphone-uri. Dacă oamenii folosesc servicii precum Uber, Airbnb sau orice altă aplicaţie mobilă e o dovadă că vor să utilizeze acele tipuri de servicii. De aceea ţările şi statele ar trebui să reglementeze aceste servicii într-un fel sau altul. La fel cum este imposibil să închizi internetul, la fel este şi să interzici utilizarea acestor servicii în unele ţări”, a declarat pentru ZF Kalle Palling, parlamentarul care a susţinut legea privind serviciile de ride-sharing din Estonia. El a fost prezent ieri în România pentru a participa la o conferinţă unde Uber România a fost partener.

El a acordat de asemenea câteva interviuri unor jurnalişti din România, care au fost intermediate de echipa de comunicare a Uber. Palling s-a întâlnit de asemenea cu oficiali ai Ministerului Transporturilor din România, la solicitarea lui.

Estonia, una dintre cele mai digitalizate ţări din lume, cu o populaţie de doar 1,3 milioane, a făcut deja demersurile necesare pentru reglementarea serviciilor de ride-sharing şi a elaborat o lege în acest sens care a ajuns deja în Parlament. Aceasta pune de fapt într-un cadru legal cerinţele pe care le impuneau deja furnizorii de servicii de ride-sharing precum Uber în ceea ce priveşte şoferii şi maşinile folosite de acestea. Spre exemplu, şoferii nu trebuie să aibă cazier judiciar sau auto, iar maşinile nu trebuie să aibă o vechime mai mare de zece ani. Aceste cerinţe coincid în cazul Estoniei cu cele aplicate şi companiilor de taxi.

Diferenţele faţă de serviciile de taxi constau în faptul că maşinile nu pot fi comandate telefonic sau oprite ad-hoc pe stradă, ci doar electronic. De asemenea, acestea nu pot circula pe linia destinată mijloacelor de transport în comun, pe care taxi-urile o pot folosi, decât dacă este un model electric. În plus, autorităţile fiscale din Estonia au colaborat cu companiile care furnizează servicii de ride-sharing pentru ca veniturile obţinute de şoferi să le fie transmise cu uşurinţă cu ajutorul unui sistem informatic. Practic, şoferii trebuie doar să aprobe declaraţiile de venit pe care le transmit apoi autorităţilor fiscale, potrivit lui Palling.

„Taxiurile lucrau într-o zonă gri cu atât de mult numerar, iar prin faptul că toate plăţile către aceste servicii sunt făcute electronic, autorităţile pot urmări şi controla veniturile încasate de companiile în cauză”.

În ceea ce priveşte responsabilitatea legată de şoferi şi maşinile lor, Palling a menţionat că aceasta aparţine în totalitate companiilor care oferă acest tip de serviciu de transport.

Întrebat dacă modelul estonian privind reglementarea serviciilor de ride-sharing s-ar putea implementa şi în alte ţări, Palling a răspuns afirmativ, spunând că există interes pe această temă chiar şi din partea autorităţilor din România.

Ţări precum Lituania sau Danemarca au făcut la rândul lor paşi spre a reglementa acest nou model de business.

„Lituania este în acelaşi stadiu ca şi noi, iar în Danemarca sunt deja discuţii pe această temă. Oraşe mari din Europa precum Amsterdam sau Copenhaga se confruntă deja cu probleme ale transportul public”, a precizat parlamentarul estonian. El a explicat că pentru a rezolva problema supra-aglomerării din oraşe există două opţiuni – să lărgeşti şoselele, ceea ce este dificil, sau să reduci numărul de maşini din circulaţie. Pentru a doua variantă, serviciile de ride-sharing sunt soluţia, dat fiind că o maşină poate fi astfel împărţită de persoane care merg în aceeaşi direcţie.

În Tallinn, capitala Estoniei, funcţiona încă dinaintea lansării serviciului Uber în primăvara anului trecut un start-up nuit Taxify care a agregat companiile de taxi într-o aplicaţie mobilă. De asemenea, în Estonia funcţionează şi un al treilea serviciu de profil numit Wisemile care se axează pe transportul cu maşina între oraşe. Acesta are deja 200 de curse pe zi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO