Business Hi-Tech

Parteneriat GapMinder-TechAngels pentru investiţii de până la 400.000 de euro pentru start-up-urile tech

Cosmin Ochişor, partener GapMinder

Cosmin Ochişor, partener GapMinder

Autor: Adrian Seceleanu

27.11.2019, 01:06 298

Fondul de investiţii GapMinder Venture Partners BV şi grupul de investitori privaţi TechAngels au încheiat un parteneriat, primul de acest tip de pe piaţa locală, dintre un investitor instituţional şi cei privaţi, în baza acestuia GapMinder va participa în orice rundă de investiţii cuprinsă între 40.000 şi 200.000 de euro realizată de membrii TechAngels într-un start-up de tehnologie cu o sumă similară, cu condiţia ca la fiecare rundă de investiţii să existe minim doi angel investors din zona privată.

“Scopul parteneriatului este încurajarea investiţiilor de tip angel-investor. În următoarele 12 luni se estimează că vor fi realizate 5-10 investiţii. Companiile selectate pentru acest program vor avea acces la câte o rundă de investiţii cumulate de până la 400.000 de euro, beneficiind totodată de suportul investitorului instituţional GapMinder prin accesarea know-how-ului partenerilor şi a unor potenţiale runde ulterioare de investiţii”, conform reprezentanţilor celor două entităţi.

“Investiţiile făcute de angels stau la baza oricărui ecosistem sănătos de startup-uri, motiv pentru care investitorii pot avea o contribuţie substanţială la dezvoltarea companiior. Investitorii de acest tip sunt, în majoritatea cazurilor, antreprenori de succes, aşa că o companie la început de drum poate beneficia de experienţa acestora în ceea ce priveşte multiple aspecte de business, de la politica de angajare, până la strategia de produs şi zona operaţională. Parteneriatul cu TechAngels este un prim pas pe care îl facem în această direcţie, fiind deschişi ca, pe viitor, să dezvoltăm parteneriate similare şi cu alte grupuri de angel-investors”, a declarat Cosmin Ochişor, partener GapMinder.

“Filosofia investiţiilor de capital de risc este ca fondatorii unei companii să menţină controlul asupra acesteia cât mai mult timp posibil, adică după două-trei runde de investiţii aceştia să deţină în continuare peste 50% din firmă”, a declarat Cosmin Ochişor.

Mălin Iulian Ştefănescu, Preşedinte TechAngels, a declarat: “Inovaţia tehnologică poate fi principalul avantaj competitiv al României. TechAngels reuneşte angel investors care pun individual sau împreună, în runde sindicalizate, resurse financiare şi experienţă de business pentru a facilita creşterea şi internaţionalizarea startupurilor tehnologice româneşti. Investitorii din TechAngels sunt antreprenori şi executivi din corporaţii, cu o experienţă semnificativă în zona lor de activitate şi bine conectaţi, nu numai cu liderii din diferite industrii, dar şi cu fondurile de investiţii din ţară şi străinătate. Parteneriatul cu GapMinder vine după o colaborare excelentă de-a lungul timpului şi consider că va creşte atât volumul fondurilor la care vor avea acces startup-urile, cât şi valoarea rezultatelor acestora”.

De la înfiinţarea sa, în ianuarie 2018 şi până în prezent, GapMinder Venture Partners a investit în 31 de companii şi a atins o dimensiune a fondului de 40 de milioane de euro.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO