Business Hi-Tech

PayPal va introduce plata cu mobilul, prin SMS

24.03.2006, 00:00 1178

Conceptul de telefon mobil care sa poata fi utilizat pe post de "portofel digital" a atras atentia si celui mai mare site de licitatii online, eBay, care are in plan sa ofere utilizatorilor posibilitatea sa efectueze plati cu mobilul prin intermediul SMS-urilor, cu ajutorul unui nou serviciu numit PayPal Mobile, scrie presa internationala.

Compania care a creat noul serviciu, PayPal, este detinuta de eBay si ofera un sistem de plata raspandit la nivel mondial, care functioneaza prin deschiderea unui cont virtual. Acest cont este fie asociat cu un cont bancar al clientului, fie alimentat direct de acesta, urmand ca din cont sa fie deduse sumele reprezentand contravaloarea produselor sau serviciilor cumparate.

Prin intermediul PayPal Mobile, utilizatorii vor putea folosi telefonul mobil pentru a plati cumparaturi in aproape orice magazin, cu conditia ca acestea sa se afle intr-una din tarile in care exista serviciile PayPal, scrie presa internationala. In acelasi timp, clientii companiei vor avea posibilitatea si sa transfere sume de bani altor utilizatori, conform oficialilor companiei.

Pentru a efectua platile, utilizatorii au mai multe variante la indemana: acestia vor putea fie sa trimita un SMS la un anumit numar PayPal, in care sa specifice suma care urmeaza sa fie trimisa din cont si persoana care va primi respectiva suma, prin comenzile "trimite" si "catre numarul", fie sa apeleze un numar din sistemul de relatii cu clientii al companiei si doar sa introduca suma si numarul destinatarului, se precizeaza pe site-ul companiei. PayPal Mobile va fi pus doar la dispozitia clientilor din tarile agregate PayPal, Romania nefiind pe aceasta lista din cauza fraudelor numeroase care au loc, sustin unii specialisti. "Nu doar Romania lipseste de pe lista unde PayPal este operational, ci si alte tari din Europa de Est, cum ar fi de exemplu Polonia", a spus Madalin Matica, director pentru operatiuni europene al DotCommerce, companie autohtona procesatoare de plati online.

In prima faza noul serviciu va fi lansat in SUA, Marea Britanie si Canada. "PayPal ar putea opta in viitor pentru extinderea serviciului in toate cele peste 55 de tari si regiuni ale lumii in care este prezenta compania, insa deocamdata nu exista planuri concrete", a declarat Sara Bettencourt, purtator de cuvant in cadrul PayPal.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO