Business Hi-Tech

PayU şi eMag, parte din grupul Prosus, lansează un wallet prin care clienţii eMag au acces online la plata în 4 rate sau după 30 de zile. Fiecare tranzacţie cu plata în 4 rate are un cost de aprobare

Wallet-ul PayU, aflat încă în dezvoltare, nu acoperă deocamdată toate situaţiile în care se află clienţii eMAG. Spre exemplu, dacă un client comandă mai multe produse de la mai mulţi selleri din eMAG, şi anulează livrarea doar pentru unul dintre ele, wallet-ul nu “ştie” încă să le ofere clienţilor posibilitatea de a achita în avans ratele rămase aşa cum se întâmplă ca regulă cu comenzile

Wallet-ul PayU, aflat încă în dezvoltare, nu acoperă deocamdată toate situaţiile în care se află clienţii eMAG. Spre exemplu, dacă un client comandă mai multe produse de la mai mulţi selleri din eMAG, şi anulează livrarea doar pentru unul dintre ele, wallet-ul nu “ştie” încă să le ofere clienţilor posibilitatea de a achita în avans ratele rămase aşa cum se întâmplă ca regulă cu comenzile

Autor: Adrian Seceleanu

15.02.2022, 19:18 6332

Procesatorul de plăţi PayU şi retailerul online eMAG, parte a acelauiaşi grup – Prosus, au lansat pe piaţa locală, un wallet online prin care clienţii eMAG care au cardurile salvate în platformă au acces la o soluţie de creditare care le permite să achite produsele fie în patru rate, fie după o perioadă de 30 de zile.

De la finele anului trecut, pentru o parte dintre clienţii eMAG - cu carduri salvate în platformă şi un istoric relevant de achiziţii - opţiunea Wallet a devenit disponibilă în platformă. În viitor, afirmă reprezentanţii Payu, wallet-ul va deveni disponibil şi pentru alţi retaileri.
“Retailerul online eMAG este primul partener care oferă clienţilor săi posibilitatea fie de a amâna o plată, fie de a plăti în patru rate, pentru toate categoriile de produse atât din oferta proprie, cât şi pentru produsele vândute de comercianţii activi pe eMAG Marketplace.

Soluţia PayU de plată prin creditare este disponibilă pentru cumpărători în două opţiuni separate: Cumperi acum, plăteşti mai târziu (BNPL – Buy now, Pay later), în care cumpărătorul amână plata cu 30 de zile fără costuri suplimentare şi plata în patru rate lunare (SLICE IT), prima rată fiind plătită la data efectuării tranzacţiei, iar restul pe o perioadă de trei luni calendaristice de la aceasta”.
„eMAG a fost partenerul ales pentru faza de pilot, datorită competenţelor în zona de tehnologie, a deschiderii de a testa şi a dorinţei de oferi clienţilor servicii noi. Este o platformă de încredere, care are ani de experienţă în spaţiul de retail şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem soluţiile de plată prin creditare PayU încurajând şi mai mult creşterea acesteia”, a declarat Martyna Szczepaniak, Head of Consumer Credit, PayU EMEA.

Fiecare tranzacţie de creditare in 4 rate are un cost

De fiecare dată când un client apelează la această soluţie de creditare prin 4 rate este aplicat un cost de aprobare. Spre exemplu la o tranzacţie de plată în 4 rate a câte 53 de lei este perceput odată un cost de aprobare de 1,08 lei.


Walletul, încă în teste, nu acoperă toate situaţiile în care se află clienţii

Wallet-ul PayU, aflat încă în dezvoltare, nu acoperă deocamdată toate situaţiile în care se află clienţii eMAG. Spre exemplu, dacă un client comandă mai multe produse de la mai mulţi selleri din eMAG, şi anulează livrarea doar pentru unul dintre ele, wallet-ul nu “ştie” încă să le ofere clienţilor posibilitatea de a achita în avans ratele rămase aşa cum se întâmplă ca regulă cu comenzile, după cum arată capturile din contul unui client eMAG care a folosit deja soluţia.
De asemenea, platforma PayU a transmis, în primele săptămâni de la lansare cel puţin, notificări prin e-mail privind încasarea ratelor scadente chiar şi pentru clienţii care achitaseră deja, în avans, sumele respective. 

 


Când devine soluţia disponibilă pentru toţi clienţii eMAG

“Până la finalul acestui an, PayU îşi propune să ofere aceste metode de plată pentru toţi clienţii eMAG interesaţi, printr-un proces simplu de înrolare şi aprobare ce necesită un minim de informaţii din partea lor. PayU plănuieşte să ofere această soluţie de plată prin creditare tuturor partenerilor săi din România, odată ce va finaliza implementarea proiectului pilot cu eMAG”, conform companiei.
„Focusul PayU a fost întotdeauna de a pune la dispoziţia comercianţilor şi clienţilor acestora metode de plată multiple, astfel încât să deservească nevoia de a avea mai multe opţiuni pentru finalizarea unei achiziţii în mediul online. În contextul în care numărul de consumatori online este în continuă creştere, ajungând în 2021 la 9 milioane de români1, lansarea unei noi soluţii de plată care implică şi creditare este un pas firesc pentru PayU. Prin cele două opţiuni de plată cu creditare, pe care le oferim prin platforma eMAG,  ne propunem să facilităm accesul la cumpărături online simple, rapide şi sigure pentru toţi românii care nu au posibilităţi imediate, încurajând astfel, încă o dată, comerţul electronic local”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU România.
„Cu toţii am experimentat, la un moment dat, situaţii în care aveam mare nevoie de ceva, dar nu aveam destui bani. Sunt sigur că ne amintim cât de frustrant poate fi acest lucru. Cu oferta de creditare PayU, clienţii eMAG nu trebuie să mai aştepte, deoarece acum pot cumpăra orice şi oricând doresc şi pot rambursa ratele într-un mod transparent şi convenabil”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro