Business Hi-Tech

Piaţa de telefonie mobilă: numărul utilizatorilor care pleacă în alte reţele creşte, dar fenomenul rămâne unul izolat

Piaţa de telefonie mobilă: numărul utilizatorilor care...

Autor: Adrian Seceleanu

17.02.2015, 00:05 1736
Numărul utilizatorilor de servicii de telefonie mo­­bilă care şi-au mutat (portat) în alte reţele nu­mă­rul de mobil în ultimii trei ani a crescut constant, însă nu a depăşit 4% din numă­rul total de cartele sim active, iar singura rupere de ritm din această perioadă a fost provocată anul trecut de compania de cablu RCS&RDS, arată datele furnizate ZF de Autoritatea de Regle­men­tare în Comunicaţii (ANCOM).
 
Numărul total de utilizatori de telefonie mobilă în perioada analizată a variat între 22,9 şi 22,3 milioane, în timp ce numărul de abonaţi a fost de 9,3-9,4 milioane. Numărul de portări - 166.359 în 2012, 200.047 în 2013 şi 477.054 în 2014 - arată că anual un procent foarte mic de clienţi îşi părăsesc furnizorul de servicii mobile, fie ca urmare a unei oferte mai bune de la un rival, fie pe fondul nemulţumirii faţă de tarife şi de calitatea serviciilor (sau a ambelor). Luând în calcul datele comunicate de ANCOM că aproximativ 70% din numerele portate sunt aferente unor contracte de abonament rezultă că abia anul trecut circa 3,5% (circa 334.000) din această categorie de utilizatori şi-au schimbat furnizorul, faţă de mai puţin de 2% în anii precedenţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO