♦ Thematic Digital a contribuit cu un total de circa 600.000 de euro - 349.273 de euro din conversia unui împrumut şi 250.521 de euro aport în numerar.
TechInfluence, compania din spatele platformei de influencer marketing Flaminjoy, a atras o rundă de finanţare de aproximativ 1,3 milioane de euro, la o evaluare pre-finanţare de 12,5 milioane de euro, de la trei investitori - Thematic Digital, Kondiment Worldwide şi Eleven Fund III - potrivit datelor companiei.
Runda a inclus conversia unui împrumut convertibil fără dobândă de 350.000 de euro, acordat de Thematic Digital în ianuarie 2025, şi aporturi suplimentare în numerar de aproximativ 951.000 de euro. „Numărul de părţi sociale noi care urmează a fi emise în beneficiul acestor asociaţi va fi determinat prin raportare la evaluarea postfinanţare a societăţii de 12.850.000,00 euro", se arată în hotărâre.
Thematic Digital a contribuit cu un total de circa 600.000 de euro - 349.273 de euro din conversia împrumutului şi 250.521 de euro aport în numerar. Kondiment Worldwide a investit 400.229 de euro, iar Eleven Fund III a adus 300.473 de euro. Kondiment a beneficiat de un discount de 20% la preţul de subscriere - 605,49 euro per parte socială, faţă de 756,86 euro per parte socială plătite de Thematic şi Eleven, conform hotărârii.