Business Hi-Tech

Preluarea PC Garage de către eMag, analizată de Consiliul Concurenţei

Preluarea PC Garage de către eMag, analizată de...

Autor: Departament Economic

27.04.2016, 11:40 1577

Autoritatea de concurenţă va evalua operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

Atât Dante International, cât şi PC Garage desfăşoară activităţi legate de comercializarea cu amănuntul a produselor de larg consum.

Consiliul Concurenţei invită părţile terţe interesate să prezinte eventuale observaţii sau puncte de vedere în legătură cu operaţiunea de concentrare economică notificată.

PC Garage, un business înfiinţat în 2005 de antreprenorul Gabriel Vasile, a fost cumpărat de antreprenorul Marius Ghenea în toamna anului 2009 pentru un million de lei.

eMAG, cel mai mare retailer online local - deţinut de grupul Naspers din Africa de Sud (cu 76% din acţiuni) şi antreprenorul Iulian Stanciu, a înregistrat anul trecut în România un rulaj (vânzări proprii plus cele ale partenerilor din platforma marketplace) de 353 mil. euro, în creştere cu 14% faţă de anul precedent. În 2014 rulajul a fost de 263 mil. euro, în creştere cu 41%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO