Business Hi-Tech

Presa americana reactioneaza in fata prabusirii publicitatii

25.08.2009, 17:34 21

Organizarea in fata Google si a altor "paraziti" care devoreaza incasarile din publicitate ale ziarelor difuzand informatiile gratuit pe internet, aceasta reprezinta cea mai mare provocare pe care presa americana, care se confrunta cu una dintre cele mai severe crize din istoria sa, o are in fata, scrie Les Echos. 

Conform unui studiu recent realizat de Columbia Journalism Review, in cazul in care estimarea privitoare la o scadere de 17,3% a publicitatii se va confirma, pana la 31,6 mld. $ in 2009, presa cotidiana americana va reveni la nivelul incasarilor din 1993. Un pas inapoi extrem pentru ziarele americane care s-au confruntat deja anul trecut cu venituri din publicitate in scadere cu 16,7%, pana la 37,8 mld. $ si un declin al acestor venituri de 28% numai pe primul trimestru al acestui an.

In fata unei crize ce pare una de natura structurala, mai degraba decat ciclica, grupul News Corp. detinut de Rupert Murdoch sustine un "nou model" de platforma de distributie online bazata pe plata in momentul consumului. Conform Los Angeles Times, directorul responsabil cu activitatile digitale ale News Corp. Jonathan Miller s-a intalnit deja cu reprezentanti ai New York Times, Washington Post, Hearst Corp. si Tribune Co. in incercarea de a-i convinge sa adere la o forma de model cooperativ bazat pe o platforma comuna. Fondata de fosti jurnalisti ai "Dow Jones", dintre care Gordon Crovitz, fostul director pe strategie internet al The Wall Street Journal, compania de consulting Journalism Online a anuntat deja pentru aceasta toamna lansarea unei platforme comune care ar urma sa permita ziarelor sa vanda in intregime sau o parte din continuturi pe internet prin intermediul unui sistem de plati securizat.

Promotorii acestei initiative sustin ca au primit deja scrisori de intentie de la aproximativ 500 de publicatii, dintre care 176 de cotidiene, inclusiv din Europa, pentru inceperea testarii a 16 formule de plata din toamna.

Dupa estimarile acesteia, un site cu un milion de utilizatori online lunari ar putea in acest fel obtine incasari suplimentare cuprinse intre 5 si 10 mil. $. Aceste estimari au darul de a-i linisti pe editorii americani care se confrunta cu o incetinire a cresterii publicitatii online.

In ciuda scepticismului unor specialisti in fata acestor noi modele, News Corp. a lansat aceste eforturi la cateva luni dupa ce Robert Thomson, editorul The Wall Street Journal, a comparat motoarele de cautare cu "paraziti sau viermi in intestinele internetului".

Vizibil impresionati de succesul modelului cu plata al Financial Times, editorii americani s-ar putea lasa tentanti de o platforma unica. Insa un astfel de consortiu ar atrage in mod inevitabil atentia autoritatilor antitrust.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO