Business Hi-Tech

Primaria Capitalei respinge din start orice operator telecom pentru reteaua NetCity

04.06.2007, 19:49 23

Realizarea retelei metropolitane de fibra optica necesita investitii estimate la 166-202 milioane de euro, contractul urmand sa fie acordat doar unei firme cu o cifra medie de afaceri in ultimii trei ani de minim 45 de milioane de euro, furnizorii de servicii de telecomunicatii fiind exclusi de la licitatie.
La licitatia de atribuire a contractului de concesionare de lucrari publice va fi permisa participarea doar a firmelor cu o cifra medie de afaceri pe ultimii trei ani de minim 45 de milioane de euro si cu experienta in executia lucrarilor de constructii de cel putin trei ani.
Ofertantul trebuie sa fi realizat si intretinut anterior retele de cabluri de telecomunicatii subterane de minim 500 de kilometri pentru un beneficiar din Romania sau din strainatate si sa fi instalat o retea de fibra optica de minim 500 de kilometri, cu experienta in domeniu de cel putin trei ani, pentru a fi acceptat la licitatie. "Este interzisa participarea la licitatie, indiferent de pozitia ocupata, a oricarui furnizor de servicii de telecomunicatii de pe piata interna si internationala", se arata in cererea de oferte a Directiei de Investitii a Primariei, conform Mediafax.
Ofertele, care trebuie depuse pana la 23 iulie, vor fi evaluate in functie de fezabilitatea proiectului (25% din punctaj), nivelul calitativ, tehnic si functional al solutiilor propuse (25%), cuantumul tarifelor de inchiriere (25%), termene de realizare (15%) si nivelul redeventei (10%). Firma castigatoare va trebui sa finanteze, proiecteze, construiasca, intretina si sa administreze reteaua.
Denumit Retea metropolitana de fibra optica a municipiului Bucuresti pentru telecomunicatii - NetCity, proiectul va fi dezvoltat in parteneriat public-privat, primaria punand la dispozitie domeniul public.
Sistemul presupune coborarea retelelor in subteran, montarea de cabluri suplimentare destinate inchirierii de catre operatorii care vor sa furnizeze servicii de telecomunicatii intr-o anumita zona si instalarea unor dispozitive de control a traficului rutier, de alarmare a populatiei si de conexiune unitara intre Primaria Capitalei, cele de sector si unitatile subordonate. Lucrarile erau programate sa inceapa in primavara acestui an, dar primaria a anuntat, la finele lunii ianuarie, ca licitatia pentru desemnarea executantului va fi reluata deoarece ofertantii nu au respectat cerintele minimale de participare.
Ofertele pentru acest proiect fusesera depuse de doua consortii de firme, si anume Luxten, Ericsson, Alcatel si Neotel si Aro Construct, Omnilogic si Siemens.
Reprezentantii primariei apreciaza ca dezvoltarea retelei metropolitane va inlatura monopolul exercitat in prezent de anumite companii pe segmentul telecomunicatiilor. Acestia au declarat, in martie 2006, ca dupa ce reteaua NetCity va fi operationala, tarifele la serviciile de telefonie, CATV sau Internet se vor reduce cu cel putin 30%.
Proiectul primariei este insa puternic contestat de Asociatia de Comunicatii prin Cablu (ACC), care grupeaza principalii operatori de cablu TV, si care furnizeaza si servicii de telefonie fixa si acces la Internet prin infrastructura de cabluri.
Reprezentantii ACC sustin ca NetCity ar putea genera un monopol in zona infrastructurilor telecom, in conditiile in care proiectul nu rezolva problema crearii unei canalizatii subterane in care sa fie ingropate cablurile aeriene existente in prezent (ale operatorilor), precum si cele care vor fi utilizate in viitor. "Pentru a-si atinge scopurile, aceasta canalizatie ar trebui dusa pana la fiecare scara de bloc, iar pentru a putea carta Bucurestiul subteran, pentru a evita celelalte infrastructuri subterane, de gaz, de energie, ar fi nevoie de unul sau doi ani", a declarat anterior pentru ZF Radu Petric, presedintele AAC. Reprezentantii ACC au declarat anterior ca este posibil ca tarifele la abonamentele CATV sa fie majorate din cauza proiectului NetCity.
Reprezentantii Primariei nu au putut fi contactati ieri pentru comentarii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO