Business Hi-Tech

Radu Niculcea, head of training, Plant an App: Avem şi bucătari care au devenit programatori în tehnologia low-code. Faţă de un programator clasic care scrie cod, un programator low-code lucrează cu bucăţi de cod deja scrise, astfel că poate învăţa cum să facă acest lucru şi în câteva zile şi apoi să se angajeze

Radu Niculcea, Plant an App: România nu mai este o piaţă ieftină pentru domeniul IT. Low-Code are potenţialul de a rezolva acest deficit de programatori prin reconversia persoanelor non-IT.

Radu Niculcea, Plant an App: România nu mai este o piaţă ieftină pentru domeniul IT. Low-Code are potenţialul de a rezolva acest deficit de programatori prin reconversia persoanelor non-IT.

Autor: Adrian Seceleanu

30.08.2021, 18:40 475

Orice angajat din orice industrie care este familiar cu utilizarea unor sisteme de gestiune a clienţilor (CRM) sau a unei companii (ERP) poate ajunge în câteva luni să lucreze în industria de IT, după ce parcurge un curs care îl transformă în programator low-code, adică un programator care nu scrie cod ci asamblează module de cod deja scrise pentru a crea diferite aplicaţii.

„În echipa noastră lucrează persoane cu următoarele profesii: bucătar, designer de interior sau manager de echipă într-un combinat chimic. Reconversia profesională poate fi mai uşoară, dacă jobul a trecut printr-un proces de digitalizare şi persoana în cauză foloseşte sisteme pentru a-şi face treaba de zi cu zi, cum ar fi CRM-uri sau ERP-uri. De asemenea, dacă jobul implică muncă şi tool-uri pentru PC, poate fi un start bun pentru o persoană cu afinitate pentru tehnologie“, explică Radu Niculcea, head of training în cadrul Plant an App, specializată în tehnologia low-code, care a dezvoltat o platformă pentru crearea rapidă de aplicaţii software.

Ce presupune reconversia profesională ca timp şi resurse alocate? Poate ajunge cineva în 6 luni să angajeze ca IT-ist? “Poţi în şase luni să lucrezi în industrie, dar aş spune că acest număr tinde spre medie. În urma cursului de Introduction to Low-Code, unde i-am avut ca parteneri pe cei de la Wantsome – Academia prietenoasă de IT de la Iaşi, curs care s-a desfăşurat pe o perioadă de trei luni, am angajat trei persoane. Cred că cel mai important aspect pentru reconversia profesională este legată de timp şi curaj. Dacă vrei să îţi schimbi jobul în IT, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să dedici timp, fie că vorbim despre două ore după programul de muncă sau dimineţile de weekend. Oamenii care fac astfel de cursuri pentru reconversie au un moment de frică. Nu se cred suficient de capabili şi nu au încredere în cunoştinţele lor, iar acest lucru se întâmplă în momentul în care trebuie să susţină interviuri pentru o nouă poziţie. Cred că după trei sau şase luni, oricine este pregătit să treacă la următorul pas în cariera sa, fără nicio frică deoarece industria IT este primitoare.“

Reconversia către IT ar trebui să fie luată în calcul de angajaţii din alte industrii pentru că foamea de specialişti în tehnologie este uriaşă, fără perspective de reducere a cererii pe viitor, consideră Niculcea.

„România nu mai este o piaţă ieftină pentru domeniul IT. Există un deficit de programatori şi personal în IT. Angajatorii se luptă să îi ţină pe cei mai buni. Şcolile noastre de IT sunt foarte bune, dar au un număr limitat de persoane calificate anual. Aceasta este o problema pe care o are tot ecosistemul IT la nivel global. Companiile încep să caute alternative pentru a spori eficienţa. Low-Code are potenţialul de a rezolva acest deficit de programatori prin reconversia personelor non-IT.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO