Business Hi-Tech

Retailerul Elefant.ro vrea să-şi majoreze capitalul cu 9,3 mil. lei fie prin cash, fie prin transformarea unor împrumuturi în acţiuni

Retailerul Elefant.ro vrea să-şi majoreze capitalul cu...

Autor: Adrian Seceleanu

14.12.2018, 00:00 182
Acţionarii Elefant Online SA, compania care administrează operaţiunile elefant.ro, unul dintre cele mai mari magazine online locale, au decis în data de 4 decembrie să majoreze capitalul social al companiei cu o sumă de până la 9,3 mil. lei, prin emiterea unor acţiuni noi care vor fi acordate prin aport de numerar sau conversia unor împrumuturi, conform unui document publicat în Monitorul Oficial. „Millennium Gold Resources Limited va putea subscrie un număr de 55.713 acţiuni; Catalyst Romania va putea subscrie un număr de 9.110 acţiuni şi Olif va putea subscrie un număr de 28.421 acţiuni“, conform documentului. Elefant Online a raportat la Finanţe în 2017 afaceri de 130,9 mil. lei (28,7 mil. euro), mai mari cu 16%, şi o pierdere netă de 21,7 mil. lei (4,8 mil. euro), mai mare cu 29% faţă de anul anterior. Firma avea la 31 decembrie 2017 datorii totale de 61,7 mil. lei (13,5 mil. euro), în creştere cu 22,2%. 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO