Business Hi-Tech

Revolut a dublat tranzacţiile prin care clienţii şi-au încărcat conturile de pe carduri de la alte bănci, banii fiind luaţi de două ori fără ştiinţa utilizatorilor. Revolut către clienţi: A fost vina unui partener, înţelegem pe deplin că te afli într-o poziţie dificilă, banii vor ajunge înapoi “curând”

Autor: Adrian Seceleanu

7 iun 2019 31884

Revolut, start-up-ul fintech din Marea Britanie care a intrat în 2018 şi pe piaţa locală, a dublat tranzacţiile prin care clienţii săi, inclusiv din România, şi-au încărcat conturile de pe carduri de la alte bănci în data de 3 iunie, aceştia trezindu-se că suma de bani a fost luată din nou în data de 6 iunie fără ca aceasta să apară în contul Revolut, conform datelor ZF.

Contactate de clienţi, băncile din România au transmis că vina pentru taxarea neautorizată a conturilor de carduri aparţine Revolut şi că problema este cunoscută şi urmează să fie rezolvată după ce Revolut va “transmite” înapoi suma de bani.

Revolut nu şi-a informat clienţii despre existenţa problemei ci oferă detalii punctual celor care au detectat dublarea tranzacţiilor.

Reprezentanţii Revolut le-au transmis clienţilor care au cerut explicaţii că vina aparţine unui “partener” care “a avut o problemă”.

Mesajul de răspuns transmis de consultanţii Revolut clienţilor este unul standard: “Înţeleg pe deplin că te afli într-o poziţie dificilă. Pot doar să îmi imaginez prin ce treci acum. Unul dintre partenerii noştri a experimentat recent o problemă, care a determinat pentru unii clienţi taxarea de două ori a conturilor bancare pentru o singură tranzacţie de încărcare a contului Revolut. Ne pare rău cu adevărat şi am trimis deja înapoi banii (…) care ar trebui să apară curând înapoi în conturile afectate”.

Contactaţi de ZF joi seara pe e-mail, înafara orelor de program, reprezentanţii Revolut nu au răspuns până la momentul publicării acestei ştiri întrebărilor ZF legate de acest subiect.

Revolut are este 250.000 de clienţi pe piaţa locală.

Update. Poziţia Revolut: Dublarea tranzacţiilor a afectat “un grup restrâns” de utilizatori; toate sumele au fost returnate

Numărul de clienţi ai Revolut care s-au trezit cu mai puţini bani după ce tranzacţiile de alimentare a contului Revolut realizate de pe alte carduri bancare în data de 3 iunie au fost dublate a afectat un grup “restrâns” de utilizatori iar situaţia a fost deja rezolvată, au transmis vineri la prânz către ZF reprezentanţii start-up-ului britanic.

“Am fost informaţi de faptul că un grup restrâns de utilizatori Revolut din întreaga lume, care au alimentat conturile lor Revolut pe data de 3 iunie folosind un card bancar Mastercard, au întâmpinat probleme: suma pe care au alimentat-o a fost dublată. Revolut nu a retras în nici un moment această sumă şi am fost în permanent contact cu partenerii noştri şi cu procesatorul de plăţi pentru soluţionarea rapidă a acestei probleme.
Am primit confirmarea că toate sumele dublate au fost returnate, iar timpul în care acestea vor ajunge înapoi în conturile bancare ale utilizatorilor Revolut depinde de la bancă la bancă, în funcţie de timpul de procesare. Majoritatea situaţiilor au fost deja rezolvate”, conform companiei.
 

 
Principalele valute BNR - luni, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7619
Diferență: 0,1451
Ieri: 4.7627
Azi: 4.3202
Diferență: 1,1306
Ieri: 4.3164
Azi: 5.5448
Diferență: 0,3075
Ieri: 5.5297
Azi: 4.3410
Diferență: 0,9488
Ieri: 4.3386