Business Hi-Tech

Romtelecom schimbă unghiul de atac pe consumer: internetul trece în prim-plan

Romtelecom schimbă unghiul de atac pe consumer: internetul trece în prim-plan

Autor: Adrian Seceleanu

16.11.2011, 00:08 13947

Romtelecom, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de comunicaţii, a lansat marţi o nouă ofertă de pachete de servicii triple play (TV, net şi telefonie fixă) pentru clienţii consumer, la tarife lunare (inclusiv TVA) care variază între 13,4 (59 de lei) şi 17,3 euro (77 de lei).

Noua ofertă a Romtelecom, "arma" cu care operatorul va lupta în următoarele săptămâni cu competitori ca RCS&RDS şi UPC să-şi păstreze abonaţi şi să atragă alţii noi, marchează un nou pas în procesul de schimbări semnificative prin care trece operatorul şi care presupune trecerea într-un plan secundar a liniei de business care cândva îi aducea grosul veniturilor şi profitului - telefonia fixă.

Noile pachete 3-play consumer ale Romtelecom, în număr de trei, includ în premieră în toate variantele cele mai rapide servicii de date din portofoliul companiei - serviciile Clicknet Power, cu viteze de până la 100 Mbps. O a doua premieră pentru oferta la nivel naţional a companiei - toate cele trei pachete de servicii includ abonamentul de telefonie fixă Voce Zero, care nu are un tarif lunar. Practic, diferenţa între tarifele pentru cele trei pachete 3-play este dată de un singur lucru - numărul de posturi TV.

"Când am conceput aceste pachete am avut în vedere clienţii care îşi doresc cea mai mare viteză la internet şi caută divertisment prin serviciile de televiziune", a declarat Ovidiu Ghiman, director comercial reziden­ţial al Romtelecom.

Noua ofertă a Romtelecom reprezintă o schimbare semnificativă de direcţie chiar şi faţă de oferta consumer lansată în urmă cu trei luni de Romtelecom, care avea o filozofie clară: fiecare pachet includea TV, net şi telefonie - fiecare la un nivel de bază, mediu sau avansat, la preţuri care variau între 16,1 şi 23,1 euro (inclusiv TVA). Spre exemplu, cel mai ieftin pachet lansat în august 2011 includea cel mai accesibil serviciu de internet, cele mai mic număr de posturi TV şi un cel mai ieftin abonament de voce fixă. În noua ofertă - toate pachetele includ cel mai rapid internet şi telefonie fixă gratuită, câtă vreme clienţii nu o folosesc pentru a efectua apeluri.

"Nu este prima dată când introducem şi produsul de voce de bază în pachete, acesta făcând parte şi din alte promoţii lansate în acest an", a comentat pentru ZF schimbarea de ofertă Ovidiu Ghiman. Într-adevăr, Romtelecom a mai testat la nivel regional diferite oferte cu telefonie fixă zero şi internet, spre exemplu, dar acestea nu au fost niciodată puse în prim plan şi extinse la nivel naţional, aşa cum se întâmplă acum.

Romtelecom, care a ajuns de la 90.000 de clienţi pe net în decembrie 2006 la peste 1,1 milioane în septembrie 2011, are de înfruntat o competiţie dură în lupta pentru clienţi noi pe acest segment cheie pentru veniturile viitoare. Liderul pieţei RCS&RDS, care are peste 1,2 milioane de clienţi pe net fix, este cunoscut pentru preţurile agresive şi atacurile imprevizibile iar dacă operatorul deţinut de discretul orădean Zoltan Teszari va achiziţiona şi UPC, numărul trei pe piaţă, piaţa va deveni şi mai dificilă pentru compania controlată de grecii de la OTE şi, indirect, de germanii de la Deutsche Telekom. Competiţia între cei trei mari jucători se duce atât la nivel de preţ, cât şi de viteză a serviciilor de date şi servicii adiţionale.

În ultimii ani, Romtelecom s-a distanţat gradual de telefonia fixă, în sensul că operatorul a pus tot mai rar în centrul comunicărilor sale publice şi a ofertelor sale comerciale telefonia fixă, transformând în "vedete" televiziunea şi internetul, pe fondul schimbărilor intervenite în preferinţele clienţilor.

În anul 2006, când în primele nouă luni din an Romtelecom avea venituri de 451 mil. euro din telefonia fixă, acest serviciu era în prim planul ofertelor. Iată cum începea acum cinci ani un comunicat care anunţa o promoţie a Romtelecom: "În perioada 10 aprilie - 12 mai, 2006, Romtelecom desfăşoară o promoţie specială destinată celor care solicită instalarea, în acest interval, a unei linii telefonice sau a unui trunchi analogic. Astfel, clienţii care vor semna în această perioadă contracte de un an vor beneficia de conectare gratuită pentru linia telefonică sau trunchiul analogic solicitat şi de abonament gratuit pentru 2 luni (prima şi a doua lună de contract)."

Cinci ani mai târziu, când în primele nouă luni ale anului Romtelecom a avut venituri de 214 mil. euro din telefonia fixă, punctul de greutate este schimbat în comunicările oficiale ale operatorului: "Începând din acestă săptămână Romtelecom lansează pentru clienţii noi persoane fizice o promoţie cu pachete de trei servicii începând de la 59 RON cu TVA (10,85 euro fără TVA), care includ cel mai bun internet de pe piaţă la acest nivel de preţ, plus router Wi-Fi gratuit, care asigură mobilitatea conexiunii în întreaga gospodărie".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO