Business Hi-Tech

Samsung a instalat într-unul din magazinele sale din România ecrane care îşi schimbă conţinutul în funcţie de clienţi

Samsung a instalat într-unul din magazinele sale din România ecrane care îşi schimbă conţinutul în funcţie de clienţi

Autor: Ioana Nita

20 dec 2018 218

Samsung Electronics România, subsidiara locală a gigantului sud-coreean cu acelaşi nume, a investit în reamenajarea magazinului Samsung Experience Store din Băneasa, primul magazin Samsung din România şi Europa de Est. Redeschiderea magazinului a fost realizată în parteneriat cu Avenir Telecom, unul dintre cei mai mari distribuitori de telefoane, accesorii de telefoane mobile şi servicii de telecomunicaţii din România, care operează şi lanţul de retail Internity.

„Am realizat o investiţie masivă în tot ceea ce înseamnă vizual în magazin - mobilier, ecrane ş.a.m.d., iar de partea comercială, de vânzare propriu-zisă, se ocupă partnerul nostru Avenir”, a declarat pentru ZF Tiberiu Dobre, şeful diviziei telecom din cadrul Samsung România. 

Compania a instalat şi o tehnologie prin care conţinutul ecranelor din magazin se modifică automat astfel încât vizitatorii să vadă produse şi accesorii relevante pentru ei. În afară de magazinul Samsung Experience Store din Băneasa, Samsung mai mare încă trei magazine în ţară, dintre care două în Bucureşti - Afi Cotroceni şi Mega Mall, şi unul în Ploieşti.

„Avem în plan să actualizăm şi celelalte magazine Samsung din România în ceea ce priveşte design-ul şi echiparea”, a menţionat Tiberiu Dobre. Gigantul sud-coreean este lider pe piaţa locală de smartphone-uri, cu o cotă de circa 50% din total vânzări.