Business Hi-Tech

Se naşte o nouă stea a contractelor IT cu statul? Nova Tech a ajuns de la 0 la 40 mil. lei în trei ani

Se naşte o nouă stea a contractelor IT cu statul? Nova...

Autor: Adrian Seceleanu

08.05.2018, 00:04 1581

♦ Acţionarul majoritar al companiei este Andrei Cruceru, fost director în cadrul integratorului IT Asesoft din Ploieşti.

Compania Nova Tech Integrated Solutions SRL din Bucureşti, un integrator de soluţii IT&C înfiinţat în anul 2015 în Bucureşti, care a intrat în atenţia publică după ce a câştigat anul trecut alături de Siveco un contract cu Serviciul Român de Informaţii (SRI), a înregistrat în 2017 o cifră de afaceri de 40,3 mil. lei (8,8 mil. euro), în creştere cu 46% faţă de anul precedent, conform datelor disponibile pe pagina web a Ministerului Finanţelor Publice.

Profitul net al companiei controlate de doi foşti directori ai grupului Asesoft din Ploieşti, înfiinţat şi vândut de Sebastian Ghiţă,  a crescut la 3,15 mil. lei (0,69 mil. euro), cu 251% mai mult decât în anul anterior, în timp ce numărul mediu de angajaţi a stagnat la 21 de persoane. Datoriile totale ale companiei se ridicau la 31 decembrie 2017 la 41,8 mil. lei (9,1 mil. euro), în creştere cu 181% faţă de anul anterior, potrivit sursei citate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO