Business Hi-Tech

Semnatura electronica, valabila si in Germania

18.08.2000, 00:00 68



Cabinetul german a adoptat un proiect de lege care va permite contractelor comerciale incheiate prin intermediul Internetului sa aiba aceeasi valoare ca si cele traditionale.

Astfel, autoritatile germane doresc sa impulsoneze comertul electronic si totodata sa se alinieze initiativei Uniunii Europene de a dezvolta un standard pentru utilizarea semnaturilor electronice pe Internet.

Prin aceasta directiva UE facea apel la toate statele membre sa adopte o lege care sa ofere semnaturilor electronice si celor traditionale un statut egal.

"Noua lege, cu care Germania se plaseaza in fruntea statelor europene ce au elaborat o astfel de legislatie, ne traseaza o traiectorie decisiva in ceea ce priveste piata comertului eletronic", a afirmat erner Mueller, ministrul Economiei.

Proiectul, care va fi supus aprobarii parlamentului in toamna acestui an, "da valoare juridica contractelor negociate si incheiate prin Internet datorita unui sistem armonizat de semnaturi eletronice", a mai precizat Mueller intr-un comunicat pentru presa.

Semnaturile electronice sunt create de anumite programe care permit emitentului de a-si parafa documentul si eventual de a-l cripta, acesta avand garantia confidentialitatii mesajelor transmise prin intermediul Internetului.

Lipsa unui standard pentru semnaturile electronice a limitat dezvoltarea comertului online in multe domenii, precum unele asigurari unde politele nu pot fi emise fara semnatura valabila a celui care le contracteaza.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO