Business Hi-Tech

Sibienii de la Elrond cumpără compania portugheză Utrust, un procesator de plăţi cu criptomonede

Beniamin Micu

Beniamin Micu

Autor: Alex Ciutacu

12.01.2022, 00:00 295

Elrond Network, startup-ul de blockchain fondat la Sibiu, a cumpărat compania portugheză de plăţi cu criptomonede Utrust, într-o mutare care extinde prezenţa companiei româneşti la nivel european şi aduce noi servicii în portofoliul acesteia, potrivit unui anunţ al companiei transmis şi către ZF. Achiziţia a fost gândită pentru două obiective, dintre care unul înseamnă plăţi mai rapide, mai ieftine şi mai sigure. Celălalt se concretizează printr-un produs numit „Merchant Yield”, care se referă la transformarea serviciilor de procesare a plăţilor dintr-o cheltuială pentru comercianţi într-o sursă de venituri. Acesta din urmă ar trebui să aducă o schimbare de paradigmă în lumea plăţilor. Concret, comercianţii pot câştiga un procent din fiecare încasare în loc să îl plătească procesatorilor de plăţi cu care lucrează deja. 

„Cel de-al doilea produs la care vom lucra împreună cu cel mai nou membru al familiei Elrond este Merchant Yield, o soluţie de procesare a plăţilor DeFi-first, care va oferi un plus de randament pentru comercianţi, în loc să le solicite acestora să plătească un procent din valoarea tranzacţionată” a explicat Beniamin Mincu, CEO Elrond Network. Proiectul românesc este fondat de fraţii Beniamin şi Lucian Mincu alături de antreprenorul Lucian Todea. Preţul unui EGLD – moneda ecosistemului Elrond – se situează la circa 203 dolari la momentul realizării acestui articol, la o capitalizare totală de 4 miliarde de dolari, conform datelor CoinMarketCap.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO